FânFest 2011

Am mai lăudat „Campania Salvați Roșia Montană”, o voi face și acum. Campania eco a arătat constant o perspectivă pe termen lung a Roșiei Montane într-o țară în care profitul se face imediat și prin orice mijloace, dincolo de costurile sociale și de mediu.  Activismul de la Roșia a dat naștere unui curent eco RO neconfiscat de Corporate Social Responsability (CSR). Din punctul meu de vedere, sunt animatorii celei mai importante, tenace și trainice mișcări sociale din România postdecembristă. De aceea, merită să îi întâlniți la FânFest 2011:

„Roșia Montană te așteaptă între 12 și 14 august la ediția a VI-a a FânFest, cel mai mare festival din România organizat în exclusivitate pe bază de voluntariat. Timp de trei zile te poți bucura de peisajele Munților Apuseni, poți cunoaște istoria de 2.000 de ani a Roșiei Montane și pe oamenii locului și poți participa la numeroasele evenimente organizate cu această ocazie: concerte în aer liber, spectacole de teatru, proiecții speciale de film, conferințe, tururi ghidate prin localitate și împrejurimi, târguri de produse tradiționale culinare și de ”home-made”.

Venind la FânFest 2011 te poți convinge direct de valoarea extraordinară și unică a patrimoniului cultural  de aici, care i-a determinat pe experții români și internaționali să propună Roșia Montană pentru includerea în lista monumentelor UNESCO. De asemenea, participarea la festivalul  muzical-cultural FânFest 2011 este cel mai frumos mod în care poți protesta împotriva proiectului de distrugere iremediabilă a localității și în care poți susține varianta alternativă de dezvoltare durabilă, bazată pe valorificarea resurselor inepuizabile ale zonei – de la peisajele montane la galeriile antice romane, medievale și moderne, arhitectura tradițională, poveștile și legendele locului”.

Programul FânFest 2011 se poate găsi aici. Voi detalia zilele viitoare pe slicker cu precădere activitățile în care sunt direct implicat alături de GAS și alte asociații.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress