Vino să îți revendici dreptul la oraș la critical mass-ul de vineri, 18 mai, ora 16.30, Piața Unirii. Al patrulea critical mass din Cluj se alătură celor câteva zeci de marșuri bicicliste lunare, care militează pentru un transport mai sănătos, mai eficient, mai rapid, în condițiile unui oraș sufocat de traficul auto. În urma demersurilor activiste, autoritățile (și acum candidații la primărie) au promis realizarea unei infrastructuri bicicliste coerente, dar implementarea ei se lasă așteptată. Prin presiune civică, le vom aminti de promisiune. Mai jos e povestea a trei măsuțe critice, inițiate alături de câțiva prieteni:
Dacă la primul critical massdesfășurat la San Francisco în 1992 au venit 48 de bicicliști, după aproape două decenii mase critice de sute de mii de bicicliști din peste 350 de orașe din lume fac presiune pentru orașe mai puțin poluate, cu un trafic respirabil. Diferența principală între cele trei mase critice la care am participat aproximativ 50 de oameni și marșurile bicicliste consta în faptul că noi funcționam „ilegal”, fără notificarea autorităților și fără escorta poliției. Nu stăteam pe marginea drumului ca la marșuri, ci, într-o mică demonstrație de forță și de solidaritate ciclistă, blocam toată strada. Radicalii desprinși din marșurile bicicliste ieșeam în stradă vineri când erau mai multe mașini în trafic, așa cum se întâmplă la masele critice din vest, și nu sâmbăta asemenea „legaliștilor”. Nu exista ierarhie, nu aveam lideri care decideau traseele, ci mergeam fără un plan prestabilit. Cine era în față decidea pe unde se circulă, apoi veneau alții din pluton și tot așa. Evident, nu erau respectate regulile de circulație făcute parcă doar pentru automobiliști. De pildă, odată ne-am învârtit mai multe ture la un sens giratoriu, într-o hărmălaie de claxoane și înjurături. Noi îi sfidam și râdeam. Era o senzație de împuternicire și libertate, cum rar am întâlnit, în ciuda faptului că situația creată era pentru destui privitori prea demonstrativă, teribilistă și conflictuală. Dar conflictul pe care îl generam era irelevant în raport cu violența sistemică, zilnică, a ambuteiajelor din trafic și a marketingului corporatist care încearcă să vândă iresponsabil o mașină personală pentru fiecare aspirant la statut social. Presupusul nostru teribilism devenea insignifiant în raport cu poluarea masivă din orașele mari, cu stresul provocat de atenta ierarhizare a dreptului la deplasare, cu înghesuiala obiectelor, cauzat de mașinile care ocupă tot, de la străzi, la spații publice, până la trotuare pe unde nu mai ai loc să treci.






























