Scrisoare din privatopia glamour gulag-ului

[sesizare pe domnuleprimar.ro]

Stimate domnule primar Emil Boc,

păstrând proporțiile și un minimal simț al ironiei, am impresia că sunt un fel de Bulgakov scriindu-i lui Stalin ori să nu îi mai fie interzise piesele de teatru și cărțile pe teritoriul URSS ori să fie lăsat să plece din țară. Spre deosebire de Bulgakov, discursul de acum nu mai este cenzurat, ci doar condamnat la o critică irelevantă atâta timp cât nu intră în logica aproape digitală a ecranelor de bursă. Adică o logică a legitimării pieței capitaliste, a apelului la privatizarea resurselor și a bunurilor comune, a gestionării economiei în termenii simpliști ai cererii și ofertei, dincolo de costurile sociale și de mediu, a financializării piețelor. Tot spre deosebire de Bulgakov, nu mai am iluzia că emigrația va rezolva problema pentru că noul glamour gulag (sintagmă propusă cu finețe de scriitorul Vasile Ernu), în care am devenit sclavii salariați ai ideologiei creditelor bancare, ai corporațiilor tehno-eficiente, ai politicii desubstanțializate de civism, s-a răspândit la scară mondială prin victoria capitalismului corporatist asupra capitalismului de stat, denumit eronat socialism sau comunism.

În același timp, vă rog să mă credeți d-le Boc, nu sunt un nostalgic al teoriilor sau regimurilor trecute. Odată pentru că nu am trăit suficient în comunism, apoi nu cred că o societate planică, lipsită de piață (iar piața poate fi gândită și în termeni ne/post/anti capitaliști), este posibilă și de dorit, ci doar încerc să filtrez din tradiția intelectuală radicală criticile legitime la adresa pieței capitaliste, mai ales în varianta sa neoliberală, adică a muncii salariale și a aproprierii private a surplusului cu redistribuiri puțin relevante, care e dublată de valori morale de tip conservator.

Vă scriu excedat de ultima îngrădire a ceea ce era în vremea copilăriei mele un bun comun, aleea aferentă Canalului Morii de lângă Parcul Rozelor care a fost blocată de gardul primei comunități închise (gated community) din Cluj, ansamblul „Central Park Residence” ce aparține firmei Enol Grup Invest, controlată de controversatul om politic și de afaceri Lucian Boghiu, fost director general al Electrica.

Porțiunea de Canal din vecinătatea parcului este cea mai frumoasă din Cluj comparativ cu alte zone pietruite sau betonate din oraș, în care sălbăticia și natura au fost astupate. Deoarece zona este la intrarea în oraș apa este curată, iar copacii vânjoși și vegetația bogată. Rațele care măcăie prin apă sunt atracția copiilor și a părinților. Vara când alerg pe lângă Canalul Morii ca să intru în Parcul Rozelor mă învăluie o briză răcoroasă care mă înseninează, iar toamna mă bucur de culorile date-n pârg ale frunzelor. Primăvara văd în alergare sfârcul soției mele prin bluză înflorind, iar iarna cum toată juisarea naturii se retrage în tihnă sub zăpadă și după pojghița de gheață a canalului. Cum nu am la îndemână caietul de metafore clișeu pe care profesoara de limba română din gimnaziu ne obliga să îl întreținem, îmi este greu să descriu pe larg senzația de pace sufletească pe care o am când trec pe lângă apa asta care îmi curăță păcatele, îmi spală grijile, îmi atenuează neliniștile constante legate de răzbirea în viață, într-un mediu în care competiția s-a denaturat în darwinism social.

Întrebările legitime pe care vi le pun constă în următoarele aspecte: dacă este îngrădit abuziv un drum public care conduce într-un parc, iar dacă drumul a fost totuși privatizat mai mult sau mai puțin abuziv (să nu uităm că ansamblul rezidențial a fost construit într-un parc prin diverse derogări de la PUG), cum poate fi permis din nou accesul general? Având în vedere că în cazul de față există un interes public, autoritățile pot găsi cu administratorii imobilului modalități de negociere a deschiderii accesului ca până acum.

 

 

 

 

În același timp, am îndoieli majore în privința succesului demersului meu petiționar atâta timp cât ideologia clasei înstărite prevalentă astăzi, de care e contaminată administrația, aparține privatopiei descrise de Ewan McKenzie, adică a utopiilor private în care oamenii bogați se retrag în fortărețe pentru a-și proteja bunurile de amenințarea săracilor sau în care gated communities se formează dintr-o perspectivă neoliberală a „sustenabilității” în care „resursele deficitare sunt mai bine închise decât neînchise” pentru că „accesul liber suferă de suprautilizare”, după cum argumentează alți cercetători cu valori de dreapta.

În excelenta analiză Ocazii pierdute, Vasile Mitrea arată că Parcul Rozelor a fost în bună măsură „ocupat de un investitor care a executat un bloc P+10 (arh. Șerban Țigănaș) finalizat în 2009”:

„În jurul lui s-a realizat o bază de tenis de câmp, iar fostele lacuri au fost umplute cu pământ. Cazul în speță demonstrează încă o dată că Primăria, cantonată doar pe problemele cotidianului, își neglijează atuurile (în acest caz se putea face un schimb de teren evitându-se amplasarea blocului) că PUG-ul (ce prevedea aici, la VS spații verzi pentru agrement) nu a devenit încă în unele orașe, un cadru legislativ obligatoriu și că de multe ori proiectantul, pentru a nu pierde un client, devine doar avocatul comanditarului, dar nu și al comunității” (Eugen Pănescu (coord.), Cluj-Napoca în proiecte. 50 de ani. 1960-2010, Cluj-Napoca, Imprimeria Ardealul, 2011, p. 52).

Chiar dacă a fost cedată cu ușurință o bucată masivă dintr-un parc de anvergură al Clujului, primăria nici măcar nu a condiționat amenajarea parcului de către investitor, reabilitările fiind realizate tot din bani publici. Apoi, chiar dacă dezvoltatorul imobiliar a anunțat printr-o compensație grosieră, PR-istă, că „se va amenaja o pistă de biciclete, pe malul Someșului, pentru toți clujenii”, pista s-a degradat la câteva luni de la inaugurare din cauza materialului de proastă calitate. Suprafața a devenit rapid zguroasă nemaifiind propice pentru amatorii de role. Bucăți din pistă s-au umflat și s-au spart din cauza căldurii, iar mai nou accesul la Canalul Morii a fost restricționat.

În loc ca o administrație care candidează pentru diverse titluri europene să fie preocupată de a crea spații publice vaste pentru ca evenimentele culturale sau de altă natură să aibă unde să se desfășoare, spațiul comun anterior este din ce în ce mai fragmentat și privatizat. Dacă o gândire urbanistică solidă, expusă inteligent și de arhitectul Vlad Sebastian Rusu,  ar încerca să lege într-un ansamblu unitar Canalul Morii de malul Someșului prin Parcurile Rozelor și Babeș, în momentul de față există accesul restricționat de la canal la parcuri, de la Rozelor la Someș din cauza gardurilor care îi izolează pe proprietarii de câini, iar pentru a ajunge din Parcul Rozelor în Parcul Babeș e nevoie a străbate mai bine de 1 km, deși distanța între cele două parcuri este de nici 10 metri.

D-le Boc, demersurile pe care le-am întreprins au fost în bună măsură respinse sau tergiversate constant de administrație și nesupuse dezbaterilor publice în pofida solicitărilor și în ciuda faptului că spre deosebire de societatea civilă instituționalizată care lucrează pe proiecte de mii, zeci de mii și sute de mii de euro, propunerile pe care le-am făcut întotdeauna au fost gratuite. Ele sunt derivate din civism și din iubirea față de un oraș moștenit de la bunicii mei și de la atâția alți oameni de dinaintea noastră care au edificat prin tenacitate și imaginație un spațiu comun, cu o calitate ridicată a vieții comparativ cu alte așezări din România. Prin diverse demersuri asociative și feedback-ul pozitiv al autorităților, am inițiat crearea singurului parc pentru cartierul Zorilor, cel din spatele USAMV, am reușit să blocăm privatizarea Parcului Feroviarilor de către o bază sportivă care tăia accesul general pe porțiuni vaste din parc, am reușit să facem presiune alături de mii de clujeni pentru cel mai mare parc al orașului, Parcul Între Lacuri (Parcul Est), care sperăm să se contureze înainte ca Clujul să devină Capitală Europeană a Tineretului. Iar acum supunem deliberării crearea celui mai complex spațiu public al orașului care să fluidizeze circulația între canal, râu și cele două parcuri. Pe termen scurt, perspectivele sunt sumbre, iar retorica urgenței activiste trebuie să depună un efort mai comprehensiv al contradicțiilor dintre democrație și capitalism, așa cum speram să se întâmple dar se întâmplă doar în grupuri restrânse în cadrul protestelor de salvare a Roșiei Montane, dar cine știe ce se va întâmpla pe termen lung?

Biopolitica actuală încearcă să ne dirijeze corpurile pe arterele principale, betonate, poluate și aglomerate ale consumului de spații și bunuri private și nu se configurează în viitorul apropiat nici o forță îndeajuns de puternică pentru a contesta fățiș nedreptățile, ierarhiile și abuzurile actuale, spărgând barierele de gândire din ghetourile bogaților. Asta e, în lipsa protestului radical, așa cum alții strivesc butaforic roșii, noi ne vom limita la a cățăra gardurile, însă nu le vom mai ocoli și nici nu ne vom întoarce înapoi, așa cum ni se cere.

Dar, d-le Boc, păziți-vă din timp de momentul post-ironic în care vom începe să spargem zidurile lăcomiei și ignoranței!

 

Cu respect,

Adi Dohotaru

membru al grupului civic de inițiativă SOS

(Societate Organizată Sustenabil)

 …..

Fotografii vechi și planșe cu Canalul Morii în zona Parcului Rozelor și Parcului Babeș din volumul Cluj-Napoca în proiecte. 50 de ani. 1960-2010: