Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF a ajuns la ediţia a treia.
Competiţia invită copiii şi tinerii să îşi exprime critic punctele de vedere despre filmele vizionate, printr-o formulă consacrată – cronica de film şi se va desfăşura în două etape: selecţia nominalizaţilor – 21-29 mai, respectiv desemnarea câştigătorilor – 30 mai – 11 iunie. Pentru fiecare dintre cele două etape va fi stabilit un program de proiecţii de filme atent selecţionate pe grupe de vârstă. Cei mai talentaţi 3 critici de film, desemnaţi de un juriu alcătuit din personalităţi şi profesionişti din industria cinematografică vor avea ocazia de a-şi vedea cronicile publicate în AperiTIFF – ziarul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, precum şi în alte publicaţii mass-media culturale din România.
Iniţiat în 2009, în cadrul celei de-a opta ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, EducaTIFF îşi propune să îndrepte interesul publicului tânăr şi foarte tânăr spre cea de-a şaptea artă. Prin acest demers, TIFF îşi asumă misiunea de a forma, începând de la o vârstă foarte tânără, un public de film avizat şi îşi încadrează eforturile alături de cele ale altor proiecte europene similare. Succesul înregistrat la fiecare dintre cele două ediţii anterioare a încurajat organizatorii să dezvolte această platformă educaţională, lansând noi provocări către elevii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar. Astfel, în perioada 21 mai – 12 iunie, pe lângă programul de proiecţii de filme şi dezbateri, EducaTIFF a pregătit o competiţie locală, adresată elevilor claselor II-XII, EducaTIFF- Tineri Critici de Film din judetul Cluj.
Un rol extrem de important în competiţie îl reprezintă cadrele didactice, responsabile cu înscrierea elevilor. Pentru a recompensa efortul şi sprijinul oferit de profesori programului de educaţie cinematografică, organizatorii au stabilit ca orice cadru didactic, care înscrie în Competiţie minimum 20 de elevi din clasa pe care o însoţeşte la vizionarea filmelor EducaTIFF de competiţie, să primească un Certificat de Merit.
Filmele din programul EducaTIFF, care sunt supuse analizei tinerilor critici, au fost atent selectionate, pe grupe de vârstă, majoritatea dintre ele fiind recompensate pe plan internaţional cu numeroase distincţii. Tinerii vor avea ocazia de a scrie cronici de film pentru producţii precum
Persepolis (r. Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi), distins cu Marele Premiu al Juriului la Cannes şi nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film de animaţie, În clasă (r. Laurent Cantet), câştigător al unui Palm d’Or la Festivalul de la Cannes, sau Eu sînt Kalam (r. Nila Madhab Panda), premiat la numeroase festivaluri internaţionale de film pentru copii şi tineri, printre care Festivalul Internaţional de Film pentru Copii LUCAS – Frankfurt, sau Festivalul Internaţional de Film, Televiziune şi New Media pentru Copii şi Tineri CINEKID – Amsterdam.
EducaTIFF este un program de educaţie media&cinematografică, dedicat elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, iniţiat de Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Mai multe detalii despre competiţie şi filmele EducaTIFF 2011 sunt disponibile pe site-ul www.tiff.ro, pe pagina dedicată EducaTIFF-ului.
Programul de educaţie media şi cinematografică EducaTIFF, organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, este susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi de Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj-Napoca.
Sorry, comments are closed for this post.