Foto: Lala Panait

Hipsterismul românesc a explodat cu o viteză de centrifugare impresionantă. În articolul Hipsterism magic din Dilema Veche spuneam că nu e tocmai un partid, însă, observând evoluția Comunității Reforma, am impresia că începe să capete contur de sectă. De la Mișcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut țara noastră nu a cunoscut o escaladare atât de spectaculoasă a unei meme. Manelismul, bunăoară, s-a clădit cu sudoarea frunții, adunată pe sprâncene încruntate deasupra portativelor prea criptice și a instrucțiunilor de utilizare, scrise în limbi străine, ale sintetizatoarelor Casio. N-a fost ușor, nici chiar cu suportul lui Costi Ioniță ori al altor baroni muzicali.

Hipsterii însă se mișcă mult mai rapid. În primul rând sunt intelectuali, nu brute ce-și descoperă sensibilitatea muzicală, cum au fost maneliștii. Cunosc limbi străine, știu să utilizeze Twitterul, Facebook-ul (mai nou Tumblrul, care e „alternativa”), își pasează clipuri și pagini scanate din reviste britanice cu viteza luminii gâlgâind de-a lungul fibrei optice a Internetului.

Există însă și aspecte de convergență – au început să apară hipsterii mutanți, care văd în manele o formă de artă neînțeleasă de superficialitatea pop-rock tradițională. E o linie de gândire lansată de intelectualii francezi (cam în pripă, chiar înainte să înceapă scandalul expulzării romilor din Franța). N-are a face, noi nu îi vom expulza niciodată, deci să profităm măcar de pe urma moștenirii lor culturale. Investigând conexiuni antropologice obscure, hipsterul mutant petrece multă vreme în stradă, acolo unde e viața autentică, încercând să-i înțeleagă pe maneliștii pe cale de dispariție, așa cum exploratorii din Africa încearcă să descopere umanitatea gorilelor, păduchindu-se o vreme cu ele.

Au apărut și hipsterii practicanți de guerilla gardening, care se strecoară noaptea și plantează pe ascuns legume în spații publice. Îi mai întâlnești prin baruri înainte de câte o descindere, cu buzunarele pline de pui de cartofi și boabe de fasole. Legea nu îi poate atinge decât tangențial, când mai sar gardul în grădina câte unei instituții publice. În idealurile lor eco, ei mizează pe sensibilizarea populației care, plimbându-se prin parcuri și pe lângă biserici, va cădea pe gânduri într-o bună zi, la vederea pătrunjeilor și barabulelor crescute unde s-ar aștepta mai puțin.

Foto: ce să faci și ce să nu faci conform VICE

Avem și hipsterii nihiliști, consumatori cinici ai revistei VICE (catehismul cinismului monden), dar mai mult ai opiniilor și lifestyle-ului decât ai recomandărilor de consum cultural oferite de revistă (mai onorabile decât cele din Pitchfork, Popmatters și alte monumente hipermedia ale biruinței luptei hipsteriste împotriva banalității).

Avem și hipsterii black metal, care contemplă suicidul ascultand trupe americane ce mixeaza metalul extrem cu post-rock-ul de meditatie (Horseback, Liturgy). Aceștia sunt deocamdată prea puțin prezenți în România, unde șabloanele au fost importate de la francezi și englezi, americanii fiind considerați un popor din lumea a treia, cultural vorbind.

Să nu facem totuși pasul argumentativ greșit – lupta pentru diversitate a hipsterismului, chiar și a celui mutant-românesc, are virtuți evidente și instigă la cultură. Să nu așteptăm totuși prea mult – din momentul în care mișcarea devine sectă, înseamnă că a intrat în vizorul patronilor de cluburi și instituții media, ca o nouă nișă care poate fi dospită întru beneficiul industriei sau a anumitor agitproperi specializați în „Reforme”. În cazul românesc, beneficiul tinde să meargă înspre afară – majoritatea patronilor și organizatorilor de serate hipsterești pe care îi știu sunt antreprenori nemți, francezi sau britanici care au înțeles că la noi acum e momentul oportun. Linia lor de investiție e oarecum similară cu a antrenorilor europeni care au lansat fotbalul camerunez și nigerian.

Închei articolul supunând analizei asemănările dintre imaginea propovăduită de comunități ca Reforma și cea care vine de pe un alt teren de aplicație, exploatat de aceiași antreprenori: hipsterismul din Malawi, cultivat de un DJ britanic sub numele de scenă The Very Best:

Aron Biro este autorul acestui blog și colaborator Dilema Veche.