Fernando Leon de Aranoa la TIFF 2011

Unul dintre cei trei regizori prezentati in cadrul sectiunii 3×3 este Fernando Leon de Aranoa. Acesta este si unul dintre invitatii speciali TIFF 2011.

Aranoa este unul dintre invitaţii speciali ai celei de-a zecea ediţii TIFF.

Născut în Madrid în 1968, Aranoa a devenit unul dintre cei mai apreciaţi regizori spanioli, filmele sale fiind prezentate în festivaluri din întreaga lume şi obtinând premii numeroase, fiind un răsfăţat al Premiilor Goya.

Aranoa a debutat în 1994 cu scurt metrajul Sirenas. Şi-a făcut debutul în lung metraj, în 1996, cu Familia, film al cărui scenariu este semnat, de asemenea, de el. Scenariul a fost, mai apoi, adaptat într-o piesă de teatru care s-a jucat în mai multe ţări. Pentru acest film, Aranoa a câştigat Premiul Goya pentru Cel mai bun regizor debutant.
În 1998, a scris şi regizat Barrio, film care i-a adus alte două premii Goya, pentru Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu original şi multe alte distincţii la alte festivaluri de renume.
În 2002 a regizat Los Lunes Al Sol, un film cu Javier Bardem într-unul din rolurile principale, marele câştigător al Premiilor Goya, din acel an, printre cele 5 trofee câştigate numărându-se cele pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor.
Al patrulea lung metraj al carierei sale, Princesas, realizat în 2005, este filmul cu care debutează ca producător cu propria companie de producţie – Reposado. Un alt titlu răsfăţat de Premiile Goya, Princesas a adus câte un trofeu pentru actriţele din rolurile principale şi pentru Manu Chao şi piesa compusă de el pentru coloana sonoră a filmului. Filmul a fost prezentat şi la Festivalul de Film Sundance.
Documentarul său din 2002, Walking i-a adus mai multe premii la festivalurile de film de la Havana, Los Angeles, New York. În 2007 a regizat capitolul Good Night, Ouma din documentarul omnibus Invisibles, alături de regizori precum Mariano Barroso, Isabel Coixet, Wim Wenders şi Javier Corcuera, câştigând Premiul Goya pentru Cel mai bun film documentar.

La TIFF 2011, alături de regizorul german Werner Herzog şi de belgianul Jaco Van Dormael, Aranoa este prezentat în cadrul secţiunii 3 X 3 cu trei dintre filmele carierei sale.

Lunea, la soare / Los Lunes al Sol este o emoţionantă dramă despre un grup de muncitori între două vârste care se trezesc şomeri şi nedoriţi de nimeni. Daţi afară de la şantierul naval din oraş, bărbaţii îşi petrec zilele în barul din cartier, unde deapănă amintiri, filozofează şi-şi plâng de milă. Morocănosul Santa se bate cu pumnul în piept, refuzând să se lase învins, şi câteodată le insuflă speranţă prietenilor săi. Dezamăgitul José este înnebunit de grija că soţia l-ar putea părăsi. Asta pare să fi fost soarta lui Amador, cel mai vârstnic din grup, care-i asigură pe toţi că soţia lui se va întoarce într-un târziu dintr-o călătorie ce se prelungeşte… Filmul a obţinut Scoica de Aur pentru Cel mai bun film, Premiul FIPRESCI, Premiul SIGNIS, Premiul CEC la Festivalul de Film de la San Sebastian în 2002, Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor (Javier Bardem), Cel mai bun actor secundar (Luis Tosar) la Premiile Goya în 2003.

Amador, cel mai recent film semnat Aranoa, din 2010, spune povestea Marcelei care obţine o slujbă prin care trebuie să petreacă vara cu un bătrân la pat, Amador, ţinându-i companie în fiecare zi cât rudele sale sunt în vacanţă. Marcela şi Amador încep curând să-şi împărtăşească fel de fel de secrete, inclusiv faptul că Marcela este însărcinată. Relaţia dintre ei se va baza acum pe această proximitate a vieţii şi a morţii, dar într-o zi Amador moare. Moartea lui o face pe Marcela din nou şomeră şi o aruncă într-un impas, dar femeia găseşte o cale de a ieşi din această dilemă morală: împreună cu Amador, Marcela va dovedi că moartea nu trebuie neapărat să pună capăt vieţii.  Filmul a fost prezentat cu mult succes la Festivalul de Film de la Berlin.

Familia, filmului lui Aranoa din 1996, i-a adus Premiul pentru Cel mai bun regizor debutant, Premiul Publicului şi Premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Valladolid. Filmul îl prezintă pe Santiago, care, într-o dimineaţă se dă jos din pat, iar familia îl aşteaptă în bucătărie, cântându-i “La mulţi ani”, sărutându-l, îmbrăţişându-l şi făcând glume. Dar lui Santiago nu-i place cadoul fiului său şi nu-l crede pe puşti când îi spune că-l iubeşte. De asta, şi doar de asta, ţipă la el, îl dă afară, se înfurie pe toţi cei din jur şi cere un alt fiu, mai bun, unul care nu poartă ochelari, care nu-i gras şi care să semene măcar un pic cu el. Cine n-a visat să aibă o familie exact cum îşi doreşte?

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2017 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress