În al șaselea episod din Terapie, terapie și manele ne concentrăm atenția pe un subiect cu care mulți dintre noi am avut contact într-un fel sau altul și anume dependența în relații. Nu e greu să găsești o astfel de temă în muzica românească, la mine a fost suficient să dau cu shuffle în playlistul “manele noi” și am ajuns la piesa Fără tine cântată de Theo Rose cu Bogdan DLP.

“Fără tine am învățat că doare dragostea/ Fără tine nu pot să mă lupt cu lumea rea/ Nu pot fară tine, întoarce-te la mine” sunt versurile cu care începe Theo și deja avem descrise caracteristicile de bază ale unei personalități dependente: frica de separare/ abandon și un sentiment de neputință când o relație se încheie plus credința persoanei că este incapabilă să aibă grijă singură de ea. Când aud acest refren, în capul meu apare subtitrarea: Fără tine am intrat în contact cu durerea asociată traumei de abandon/ Fără tine cred că e prea greu să funcționez inclusiv să gestionez conflictele cu ceilalți pe care îi văd răi/ Și pentru că cred că nu mă descurc și am nevoie de o figură puternică lângă mine, te rog să te întorci. Ar fi fost un refren cam lung, totuși.

În prima strofă, Theo Rose atribuie dorința obsesivă de a se împăca cu fostul unei părți din ea care nu mai e în controlul ei, și anume inimii. “Inima te cere tot pe tine înapoi/ Nu știu cum să-i zic, că nu te mai întorci la mine/ Ea te vrea pe tine”. Pe de o parte asta poate sa o scutească de responsabilitatea de a se vindeca după despărțire, evitarea responsabilității fiind unul dintre simptomele dependenței. Pe de altă parte, Theo Rose pare să aibă cunoștințe de Schema Therapy și să înteleagă că în ea sunt cel puțin două părți, cea de copil vulnerabil care simte o dorință arzătoare de a fi cu figura de atașament și cea de adult care încearcă să îl aducă la realitate, să îi explice că acest lucru nu se va întâmpla. Doar că adultul acesta încă nu e suficient de dezvoltat să ofere confort, ghidaj și limite “inimii”. Metafora cu inima continuă: “Ea nu mai vrea, să bată fără tine/ Nici să mai simtă o altă iubire” subliniindu-se aici că în acele momente inclusiv supraviețuirea este amenințată, că acea parte de copil „se încăpățânează” să rămână fixată pe fostul iubit iar la final ne dăm seama că Theo este total identificată cu copilul deoarece se întreabă (retoric) expimându-se la persoana I „Cum să mai pot să iubesc pe altcineva?”

Urmează strofa lui Bogdan de la Ploiești unde lucrurile iau puțin o altă întorsătură. “Ai zis că vii, dar nu ai mai venit/ Ai zis că mă iubesti, dar fato m-ai mințit/ Fiecare promit, fiecare cuvânt/ Au fost doar vorbe în vânt”. Pentru că pentru cineva cu trăsături dependente scopul nu este de a-și controla propriile emoții și propria viața ci de a controla mediul, pe celălalt, Bogdan trece de la rugămințile din refren ca iubita să se întoarcă la încercarea de a o aduce înapoi prin inducerea vinovăției. Astfel o acuză de minciună și că nu și-a respectat promisiunile iar mai tarziu devine chiar amenințător, încercând probabil să inducă și niște frică “Am plâns nopți întregi, aproape un an/ Dar o să regreți îți spune Bogdan”.