Anul trecut am descoperit-o pe Paulina prin piesa “Fetița ta de milioane”, piesă care te poate duce cu gândul și la Lana del Rey și la Albatros fără ca asta să ți se pară ciudat. Valul de neo-proto-electro-manele părea să se fi stins odată cu dispariția subită a celor de la Raze de soare, dar se pare că avem de-a face cu valul 2 datorită Paulinei. Popularitatea ei a crescut tot mai mult pe Internet, astfel că la primul concert din Apollo mi-am dat seama că Paulina are o bază solidă de fani, la fel de obsedați de muzica ei ca și mine. Pe 9 ianuarie și-a lansat pe twitch primul album iar de atunci nu cred că a trecut o zi să nu ascult măcar o piesă.
Albumul începe cu „Unde te duci” care dă tonul atmosferico-depresiv pe care o să îl mai tot întâlnim pe parcurs. E cea mai experiementală piesă de pe album și cumva cea mai dark. Cuvântul “blestem” de la sfârșit a funcționat ca o ancoră pentru mintea mea și am asociat-o imediat cu Maria Tănase – Cine iubește și lasă. Următoarea piesă “Tu nu ești lumea mea”, una din favoritele mele, e o poezie de dragoste pe acorduri orientale cu o voce suavă care cântă versuri romantice precum “Tu nu ești lumea mea/ Dar lasă-mă să-ți dau măcar o parte din ea/ Să ne găsim de unde ne-am pierdut/ Și să plecăm în zbor de pe pământ”. Atmosfera este de basm, te face să visezi la lumi îndepărtate dar undeva în subconștient știi că basmul ăsta nu se termină cu bine. “Steluța ta” are și ea un synth simpatic, catchy și conține figuri de stil fonetice care nu știi cum se numesc – “Dar oric’t avem, tu vrei lumea mare” (între timp am aflat că i se zice sincopă).
Urmează piesa de petrecere “Hop Deyla (Tu vei fi mireasa mea)”. Asta pare a fi o continuare a poveștii imposibile de dragoste începută pe piesa “La nunta ta”. Nunți, mirese, se pare că se formează un laitmotiv în opera Paulinei. Vibe-ul este unul pozitiv, chiar dacă versurile nu sunt deloc vesele. Mai dăm din buric, mai plângem, cert e că nu rămânem indiferenți. Pe “Nu sunt infractoare” facem cunoștință cu o altă latură a Paulinei, the bad girl sau fata de care ți-a zis mama ta să te ferești. Referințele deloc subtile la Andre (“E atât de liberă și nici nu e la mare/ Face ce vrea, nu-i cere voia la papa”) vor atinge inima oricui care a crescut în anii ’90. Culdda completează ambianța urbană conturată pe această piesă cu o strofă de trap care se potrivește la fix.
Ne întoarcem iar la balade de dragoste, la o piesă care nu poate decât să îți rupă sufletul și care se numește, sugestiv, “Cât te-am iubit”. Ascultând-o, am trăit vicariant doliul psihic ce apare în urma unei despărțiri și sinceră să fiu a meritat. Recomand!
Pe Melodia ta (твоя мелодия), altă piesă care s-ar încadra foarte bine într-un playlist de nuntă, Paulina ne plimbă puțin prin Rusia, să cunoaștem limba și tradițiile. Albumul se termină în forță cu o preferată de-a mea, “Nu meriți inima”. Și această piesă pare dintr-o altă lume, are un aer vintage-futuristic și cu ea se încheie perfect călătoria muzicală în care pornisem cu 30 de minute în urmă.
Ca și concluzie după ascultarea albumului, nu știu dacă există la noi muzică sadcore, dar Paulina ar fi o candidată bună la titlul de “regina sadcore-ului românesc”, sau pe scurt, „regina tristeții”.
Ne vedem pe 13 februarie în Expirat, la lansarea live. Albumul poate fi ascultat aici:
Sorry, comments are closed for this post.