sursă foto Facebook

Șirul concertelor faine de anul acesta a trecut marți prin Control, unde am ascultat-o pe Marissa Nadler. Pe Marissa am descoperit-o odată cu albumul Strangers din 2016, destul de târziu, având în vedere că ea cântă de prin 2004. Dar m-a cucerit instant și partea bună este că având o discografie așa complexă, o să am ceva de explorat prin albumele ei. Dacă până acum m-am mulțumit cu câteva greatest hits de pe ultimele 4 albume (colaborarea de anul ăsta cu Stephen Brodsky included), după concert o să fiu mai riguroasă.

Concertul a fost încântător. Sunetul curat și armonios a fost întrerupt în primă fază doar de scârțâitul ușii din Control. Scârțâit semnalat de Marissa care nu prea e dispusă să facă compromisuri când vine vorba de muzica ei. Atmosfera dreamy s-a creeat aproape instant (mai ales după ce a încetat și ușa) și parcă am asistat la o teleportare a unui artist de la Woodstock ‘69 în prezent, unde se poate bucura și de câteva avantaje tehnologice. Am fost purtați prin cântecele ei care sunt și poezii și povești și care au o vrajă aparte, fie că sunt despre mașini sau despre sfârșitul lumii. Printre preferatele mele au fost Drive, Strangers și Blue Vapor, dar și restul pieselor au contribuit semnificativ la inducerea unei senzații de irealitate, una plăcută, nu angoasantă.

sursă foto Facebook

Pare greu să nu fii pătruns de muzica asta, aș fi putut să îi ascult toată noaptea. M-am gândit de-a lungul concertului și am împărtășit și cu ea ideea că ar trebui să se inventeze testul Marissa Nadler – cine nu este atins de muzica ei, înseamnă că nu are sentimente. Cei din Control păreau oameni cu sentimente, au trecut testul. În ceea ce privește setlist-ul, mi-ar fi plăcut să cânte mai multe de pe Strangers, dar a promis să se întoarcă la noi. Până atunci mi-am luat vinyl-ul deși nu am unde să îl ascult și am făcut o poză întunecată ca sufletele noastre.