Expoziție Mirela Moscu @ Fabrica de Pensule

The Moist, Half-Open Darkness of the Leaves
Lateral ArtSpace, etajul întâi
Fabrica de Pensule

până pe 1 iulie 2017

Tânărul stătea neliniștit pe pat, gândindu-se la străin și la poveștile lui. „Nu comorile,” și-a spus el, „mi-au trezit astfel de dorințe de nedescris. Departe de mine avariția; dar mi-e dor să privesc floarea albastră. Îmi stăruie în minte și nu pot gândi sau compune nimic altceva. Niciodată n-am fost într-o asemenea dispoziție. Mi se pare că am visat până acum sau am dormit într-o altă lume, căci în lumea în care am trăit până acum cine s-ar fi tulburat pentru o floare?” – N-am auzit vreodată aici de o pasiune așa de ciudată pentru o floare. De unde vine oare străinul? Nici unul dintre noi nu a văzut vreodată oameni ca el, dar nu știu de ce ar trebui să fiu atât de fascinat de conversația lui. Alții l-au ascultat, dar nici unul nu este mișcat de vorbele lui așa cum sunt eu. Dacă mi-aș putea pune sentimentele în cuvinte! Sunt adesea în extaz și numai atunci când nu mă gândesc la floarea albastră, un dor adânc îmi copleșește inima. Dar nimeni altcineva nu poate înțelege, decât eu însumi. Aș putea crede că sunt nebun, dacă n-aș avea o așa claritate a percepției și a gândirii; și această stare de spirit pare să fi adus cu ea cunoștințe superioare despre toate subiectele. Am auzit că, în vremuri străvechi, animalele, copacii și pietrele vorbeau cu oamenii. Când mă uit la ele, par gata oricând să vorbească cu mine; și mai că-mi pot da seama ce vor spune din felul în care arată. Trebuie că sunt încă multe cuvinte pe care nu le cunosc. Dacă aș ști mai multe, aș înțelege mai bine. Mai demult îmi plăcea să dansez, acum mă gândesc mai degrabă la muzică.

Heinrich von Ofterdingen – Novalis

După ce ani de zile a pictat după referințe fotografice, metodă pe care Mirela a găsit-o din ce în ce mai obositoare și restrictivă, ea s-a oprit. Astfel, a început să improvizeze un proces liber, făcând schițe în desen și guașă fără nicio referință, lăsând mâna să lucreze liberă, curgând împreună cu senzualitatea vopselei și nevoia liniei, repetând detalii și motive în diferite contexte. Încet și fără explicații, lucrurile au început să iasă la suprafață: frunze tropicale gigantice, creaturi alungite, copii pubescenți pierduți printre copaci, ochi hipnotici, stele decupate. Un psihanalist poate încerca să le interpreteze ca pe niște rămășițe ale viselor din copilărie sau chiar ca pe un trecut ancestral, dar un privitor poate să se plimbe în interiorul junglei fără a căuta un scop.

eveniment facebook


Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
Program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress