Artiști: Adorjáni Márta, Flaviu Cacoveanu, Norbert Costin, Oana Hodade, Lucian Indrei, Nita Mocanu, Adela Muntean, Esra Oezen
Curator: Diana Marincu

Expoziția Povestind imagini / Imaginând povești propune o asamblare de enunțuri, imagini și istorii urmărind regimurile vizuale distincte prin care este percepută, reprezentată și „alterată” realitatea. Imaginea fotografică artistică, imaginea „găsită” și apropriată, imaginea tactilă, imaginea-obiect, filmul documentar sau filmul de ficțiune formează prin alăturarea în expoziție un decupaj subiectiv al limbajului vizual contemporan, o suprafață abrazivă care reține doar anumite date, în timp ce altele sunt șterse. Condiția imaginii fotografice și filmice, de ascundere și revelare, sintetizează veșnica problemă a comunicării – ce nu se spune atunci când se povestește ceva? Ce nu se vede atunci când se expune ceva?
Printr-o ritmicitate lentă, presărată de indicii care cresc tensiunea parcursului și stimulează o rearanjare subiectivă a imaginilor prezentate, această expoziție analizează distanțele și apropierile dintre text și fotografie sau video, apelând la o structură fluidă din punct de vedere vizual. Cele două forme de cunoaștere – cuvântul și imaginea – sunt adesea invocate simultan pentru o traducere reciprocă care stabilizează sensul realității, chiar cu riscul falsificării acesteia.

În povestirea care stă la baza filmului Blow Up al lui Michelangelo Antonioni, Julio Cortázar descrie relația dintre privitor și obiectivul camerei foto astfel: „Printre multele feluri de a combate neantul, unul dintre cele mai potrivite e să faci fotografii […]. Michael știa că fotograful operează întotdeauna printr-o schimbare a felului său personal de a vedea lumea cu altul, pe care aparatul i-l impune insidios […]. Cred că știu să privesc, dacă mă pricep într-adevăr la ceva, și că orice privit implică ideea de fals, pentru că ne proiectează cel mai mult în afara noastră, fără o minimă garanție… În orice caz, dacă prevezi de la început că-i posibil să fie vorba de ideea de fals, privitul devine cu putință; e de-ajuns poate să faci o alegere bună între a privi și ceea ce privești, să despoi lucrurile de atâtea haine străine.”

Articularea diferenței dintre obiectul privit și modul de a privi, care definește preocupările studiilor vizuale, introduce în discuție codurile sociale și culturale conform cărora se construiește interpretarea imaginii. Iar dacă, „evenimentul nu este ceea ce s-a întâmplat, ci ceea ce poate fi povestit” (Allen Feldman), fascinația imaginii corespunde inevitabil fascinației poveștii. De asemenea, cotitura narativă (the narrative turn) a adus în prim-plan relevanța pe care povestirea o are pentru domenii culturale variate, reprezentând un proces constitutiv esențial pentru modelul narativ la care ne raportăm și prin care ne poziționăm în lume. Odată cu anii 1980, aceste narațiuni culturale, cuplate cu fascinația pentru imagine și cu democratizarea vizuală fără precedent, au format o constelație care leagă punctele haotice ale realității, regândind subiectivități și istorii minore prin accentul pus pe cum privim, și nu doar pe ce privim.

În expoziția Povestind imagini / Imaginând povești, artiștii își intersectează vocile și discursurile punând în discuție capacitatea imaginii de a spune o poveste, imposibilitatea poveștii de a o cuprinde în totalitate, transformarea textului în imagine și redarea imaginii înapoi neantului de unde a fost extrasă.