NVJ cu La Terenuri @ Centrala FAU

12916318_916623905102288_1038076992186511629_o

Mănăștur Expanding! 

Joi 31 martie 2016, ora 20:00 la Centrala FAU (str. R. Descartes 30) Silviu Medeșan și Lala Panait vor prezenta stadiul actual al proiectului de urbanism participativ și implicare comunitară La Terenuri – Spațiu Comun in Mănăștur.

FB Event

Încă de la inițiere, proiectul La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur a reușit să adune și să activeze comunitățile și grupurile din jurul celui mai mare spațiu verde al cartierului. Prin participarea locuitorilor s-a reușit experimentarea unui proiect de urbanism participativ, PlayMănăștur. În cadrul acestui proiect, o echipă inter-disciplinară formată din tineri profesioniști și studenți din diferite domenii (arhitectură, artă, peisagistică, socio-antropologie) au gândit o strategie pentru designul unui parc temporar. Strategia propusă nu se oprea doar la conceperea unor obiecte de mobilier urban care să răspundă nevoilor identificate de locuitori ci, pornind de la aceste nevoi și suprapunând concluziile echipei, propunea modalități inedite prin care designul urban poate coaliza grupurile și  comunitățile zonei prin formă, amplasare și situații provocate. Astfel, au luat naștere diverse instalații și tactici care să încurajeze interacțiunea și schimbul între useri, și, în același timp, aceste actiuni să se extindă și să reproducă astfel încât proiectul să devină auto-generat. (citește  aici mai multe despre proiect)

În cadrul NVJ vom prezenta stadiul actual și viitor al proiectului, cum incurajăm și provocăm extinderea proiectului în locuri comune – cheie pentru cartier: Școala Rebreanu și Cinema Dacia.

Proiectul ‚Dă culoare Școlii Tale’www.scolicreative.ro (în colaborare cu Asociația Komunitas – București) își propune să antreneze în mod participativ elevi, profesori și artiști plastici în vederea unor intervenții artistice în spațiul a 7 școli din Romania pe teme ce țin de drepturile omului. Școala Rebreanu din Mănăștur este unul din spațiile acestui proiect, fiind coordonat local de către membri echipei La Terenuri.

‘Cinema DaciaMănăștur Central’ este un proiect selecționat în cadrul programului european Actors of Urban Changewww.actors-of-urban-change.eu care urmărește crearea unei programări culturale a noului centru cultural și comunitar, în acord cu dorințele locuitorilor și care încurajează participarea și producția culturală locală (discuții, ateliere de teatru și urbanism participativ, expozitii). Membrii acestei rețele vor fi prezenți la Cluj între 14-18 aprilie 2016.

Vă așteptăm numeroși și deschiși colaborării cu noi!

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress