Cluj Art Weekend

 cjart

Cluj Art Weekend

12 – 14 septembrie 2014

 În ultimii ani, Clujul a devenit unul dintre cele mai importante nuclee ale producției și promovării artei contemporane românesti, iar în acest an și-a propus să aducă împreună galeriile, spațiile de artă independente și instituțiile de artă locale într-un singur eveniment, de trei zile, deschis publicului între 12 și 14 septembrie 2014.

Cluj Art Weekend este un proiect comun, deschis, care își propune să reflecte stadiul actual al scenei artistice din Cluj și ideile care stau la baza fiecărei inițiative în parte. Premisa nu este de a arăta diversitatea scenei, dar nici de a accentua diferențele, funcționând mai degrabă ca o radiografie încă nedevelopată complet a diferitelor perspective din care arta contemporană poate fi abordată atât din exterior, cât și prin prisma producției ei. Inițiativa este una născută din interiorul scenei de artă clujene, motivația împărtășită de organizatori fiind de a deschide accesul publicului clujean la un program intens de expoziții și întâlniri cu artiști și lucrările lor, creând contextul unei cartografieri a orașului, a spațiilor și a proiectelor pe care le găzduiește. Invitând la explorarea istoriei diferitelor locuri și a ofertelor culturale contemporane, Cluj Art Weekend are potențialul de a deveni un eveniment anual și o platformă constantă de dialog între artiști și public.

Programul evenimentului va fi anunțat în curând și va include vernisajele expozițiilor, vizite ghidate și întâlniri cu artiștii.

 

 facebook.com/ClujArtWeekendfabricadepensule.ro/clujartweekend#clujartweekend2014

clujartweekend@gmail.com

+4 0725 530 105

 

Fabrica de Pensule

Galeria Plan B

Printre rânduri

Artiști: Ion Bitzan, Rudolf Bone, Victor Ciato, Andreea Ciobîcă, Horia Damian, István Kancsura, Ioachim Nica, Mihai Olos, Miklós Onucsán, Mircea Spătaru, Sorin Vreme

12 septembrie – 7 noiembrie 2014

Lateral ArtSpace

Pale Blue Dot

Artiști: Dragoș Bădiță, Flaviu Cacoveanu, Cristina Curcan, Ana-Maria Huluban, Ioan Grosu, Lucian Indrei, Radu Oreian, Ștefan Pop, Lea Rasovszky, George Roșu

12 septembrie – 1 octombrie 2014

Spațiu Intact

subREAL

Serving Art 1 (1997-1999)

Curator: Horea Avram

12 septembrie – 7 noiembrie 2014

: BARIL

kinema ikon

May I Have Your Attention

12 septembrie – 1 octombrie 2014

The Office

Mircea Cantor

Prag resemnat

12 septembrie 2014 – mai 2015

Prin ochiul colecționarului

Generația 2000 din Cluj în trei colecții românești

Artiști: Marius Bercea, Dan Beudean, Mihuț Boșcu Kafchin, Mircea Cantor, Radu Cioca, Radu Comșa, Oana Fărcaș, Adrian Ghenie, Cantemir Hauși, Maxim Liulca, Victor Man, Alex Mirutziu, Ciprian Mureșan, Cristi Pogăcean, Cristian Rusu, Șerban Savu, Mircea Suciu, Supernova, Gabriela Vanga

Colecții: Răzvan Bănescu, Mircea Pinte, Ovidiu Șandor

12 – 21 septembrie 2014

1.1.1. + Sigma1

Expoziție retrospectivă: Poetica spațiului. Utopie și cercetare

Curator: Ileana Pintilie

Organizatori: Galeria Jecza în colaborare cu Fundația Interart Triade, Galeria Johnen, : BARIL, Muzeul de Artă din Timișoara și Galeria Volker Diehl

12 – 21 septembrie 2014

Ateliere Conset / Casa Tranzit

Nita Mocanu

Jurnalul unei discuții despre educație și altele

Coordonator de proiect: Szilárd Miklós

26 august – 14 septembrie 2014

Dénes Miklósi

Napoca Hotel

Coordonator de proiect: Szilárd Miklós

1 iunie – 30 octombrie 2014

Casa Matei & IAGA International Art Gallery Angels

Francesco Arecco & Marco La Rosa

Gravity of Variations

Curatori: Ilaria Bignotti şi Walter Bonomi

Casa Matei: 13 septembrie – 15 octombrie 2014

IAGA International Art Gallery Angels: 13 septembrie – 31 octombrie 2014

Galeria Casa Matei / Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca

Fotografii de Constantin Brâncuși din colecția Universității de Artă și Design Cluj-Napoca

12 – 14 septembrie 2014

Ioan Sbârciu

Dincolo de Paradis

12 – 14 septembrie 2014

Galeria Quadro

László Tóth

Expoziție retrospectivă

18 august – 10 octombrie 2014

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Ciprian Mureșan

Greutăți inerte

12 septembrie – 5 octombrie 2014

Galeria Studio Korunk

János  Gyarmathy

Mituri moderne

12 – 14 septembrie 2014

___________________________________________________________________________

Harta evenimentului poate fi consultată aici

Fabrica de Pensule

Henri Barbusse 59 – 61

www.fabricadepensule.ro

The Office

Blvd. 21 Decembrie 1989, 77

www.theofficecluj.ro

Ateliere Conset / Casa Tranzit

Barițiu 16

www.conset.ro, www.tranzithouse.ro

IAGA International Art Gallery Angels

Victor Deleu 1

www.iaga.eu

Galeria Casa Matei

Matei Corvin 3

www.uad.ro

Galeria Quadro

Napoca 2 – 4, etaj I, ap. 64

www.galeriaquadro.ro

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Unirii 30

www.macluj.ro

Galeria Studio Korunk

Eremia Grigorescu 52

www.korunk.ro

 

 

 

 

 

 

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress