Volumul omagial Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic s-a născut accidental, în timp ce răsfoiam fotografii de-ale familiei în preajma sărbătorilor de iarnă. Cum am găsit și poze cu unchiul Adi, cum îi spuneam noi, ne-am adus aminte când s-a născut. Iar cum în 2014 se împlinesc 75 de ani de la nașterea lui, o carte care să recupereze câteva scrieri ale unei personalități fecunde în diverse genuri literare și publicistice mi s-a părut relevantă. Nu este doar un tribut familial din partea unui nepot și fin, cum ar părea la prima vedere, ci o restituire din partea unui cercetător fascinat de trecutul recent. Ca istoric, m-am întrebat cum era posibil să fii om de cultură într-o perioadă în care libertatea de exprimare era zăgăzuită și cum se putea scrie în condițiile „rezistenței prin cultură”? Și am descoperit că, pe alocuri, atât în jurnalism, cât și în poezie ori teatru, regimul putea fi criticat atât cu transparență, cât și cu un discurs esopic și cu un curaj civic de care paradigma strictei autonomii culturale, estete și textualiste, în care se cantonau majoritatea scriitorilor români, nu era în stare.

Tenacitatea publicistică a lui Adrian Dohotaru, indiferent că era vorba de reportaj, anchetă sau cronică de spectacol, era apreciată pentru că evita adesea șabloanele propagandistice de raportare la realitatea epocii. Talentul lui de poet a fost remarcat de contemporani, deși confirmarea culturală a venit datorită abilităților de dramaturg și îndeosebi graţie îndrăznelii morale a pieselor, care demantelau, pe cât permitea eludarea cenzurii, mecanismele autoritare ale epocii comuniste. Cariera post-decembristă ca subsecretar al Afacerilor Externe a diminuat la maximum preocupările scriitoricești în schimbul efortului de a înființa institute culturale românești în afara țării, una dintre activitățile de care el era mândru. Ca fin, nu puteam să nu mă mir de preocupările mele oarecum similare cu ale unchiului, legate de publicistică în diverse genuri, mai ales cu vocație civică, de artele performative, dar mutate dintr-un spațiu consacrat în cel al străzii, sau de interesul comun pentru istorie și politică.

A fost pasionant să citesc reviste de epocă în biblioteci, să parcurg diverse piese pentru a înțelege esopismul epocii, să răsfoiesc însemnări de tinerețe și fotografii, să vorbesc cu cunoscuți de-ai săi. Mulțumesc familiilor Dohotaru și Alecu și lojei „Adrian Dohotaru” pentru sprijinul oferit pentru apariția cărții la Editura Mega, dar și lui Francisc Baja pentru copertă și tehnoredactare ori lui Radu Toderici pentru corectură.

Mai jos este un fragment din Ultimele știri, scrisă în anii 1980 și montată cu dificultate din cauza cenzurii. Ultimele știri este o distopie de secol XXI, absurd ionesciană, dar care trimite evident în rândurile de mai jos la caracteristicile limbajului de tip new speak prezente în regimuri totalitare.

Sper să vă placă volumul, mai ales că îl puteți citi și în pdf, dacă îl descărcați de aici: Adrian Dohotaru Anchetă asupra unui tânăr care nu a  făcut nimic.

 

(Medicii, în halate albe, fără ochelari de soare şi cu ochii vopsiţi în mari cercuri albe din recuzita clovnilor de circ, se mişcă prin scenă, în acelaşi ritm, fâlfâindu-şi braţele ca nişte somnambuli şi rostind da şi nu, însoţind cuvintele cu gesturile respective din cap, dar pe dos: bucurându-se şi încuviinţând, la nu, şi, dimpotrivă, posomorându-se, schimonosindu-se în semn de silă, la da. Eventual, pot face un fel de gimnastică sau de balet, în ritmul pronunţării cuvintelor.)

 

TOŢI: Da, da, da, nu! Nu, nu, nu, da! Da, da, da, nu! Nu, nu, nu, da! Nu, nu, nu, nu, nu! Da, da, da, da, da! Da, nu, da, nu! Nu, da, nu, da!

ULTIMUL (oprindu-l pe unul dintre medici): Ce se întâmplă aici?

MEDICUL 1: Învăţăm din nou să rostim cuvintele. Dar altfel!

ULTIMUL: Cum adică?

MEDICUL 1: Începând din noaptea asta, toate cuvintele din vocabular şi-au schimbat sensul.

ULTIMUL: Cine-a spus asta?

MEDICUL 1 (uimit, speriat): Nu ştiu. Aşa ni s-a comunicat. (Arătând spre ceilalţi.) Am fost adunaţi şi ni s-a spus că trebuie să facem exerciţii de pronunţare a cuvintelor cu sensuri schimbate. Pentru că vechile sensuri şi-au pierdut puterea de convingere, s-au uzat prin repetare, s-au depreciat…

 

(De Ultimul şi Medicul 1 se apropie, ca o umbră, un bărbat îmbrăcat în halat negru. Acesta îl smulge pe Medicul 1 şi-l împinge printre ceilalţi bărbaţi şi femei în halate albe, care repetă aceleaşi exerciţii: Da, da, da, nu! Nu, da. da, da etc. Bărbatul îmbrăcat în negru — acelaşi actor care joacă şi Profesorul —, ţinând în mină o baghetă pe care o manevrează uneori şi ca pe o cravaşă, se întoarce cu spatele la public, cu faţa spre halatele albe, şi le dirijează exerciţiul.)

 

OMUL NEGRU (satisfăcut): Perfect, acum repetaţi după mine exerciţiul numărul doi: E bine, e rău, e rău, e bine! (Cu singura deosebire că exprimă satisfacţie la rău şi nemulţumire la bine.) Repetaţi după mine! E bine, e rău.

TOŢI: E bine, e rău, e bine, e rău! (Acest al doilea exerciţiu se face de pe loc, cu o mişcare a trupurilor unduitoare. Cei în halate albe se silesc să exprime cât mai exact noua atitudine faţă de bine şi de rău. Uneori greşesc. Atunci sunt loviţi cu bagheta de Omul negru.)

OMUL NEGRU (după un timp, ascultând ca pe o muzică încântătoare corul oamenilor în alb): Vedeţi că se poate? Nu aveţi idee ce frumos sună cuvintele pronunţate aşa. (Scoate din buzunar o coală de hârtie.) Şi, acum, să vă citesc lista cuvintelor care, începând din acest moment, trebuie şterse din vocabular şi din memorie, pentru totdeauna. (Citeşte.) „Din iniţiativa înaltului comandament al Consiliului pentru Administraţia Bunurilor Spirituale, se interzic, începând de azi, vineri, 35 septembrie, următoarele cuvinte: tratat, tratative, consult, consultări, diplomat, diplomaţie, convorbire, convorbiri, amnistie, amnistii, insomnie, insomnii”. (A terminat de citit, pune hârtia la loc în buzunar, apoi ridică bagheta în semn de „atenţie!”.) Ca să se ştie (întorcându-se spre Ultimul) că în Monsterland nu există nici o dramă a limbajului, a comunicării, după cum încearcă zadarnic să afirme unii filozofi! (Patetic.) Noi am declarat război direct celui de-al II-lea sistem de semnalizare! Noi trecem, noi trecem acum la limbajul total!

 

(Corul bărbaţilor şi femeilor în halate albe izbucneşte în urale. Omul negru dă semne de nemulţumire.)

 

OMUL NEGRU (urlând): Nu. Nu aşa! Ne-am înţeles doar că suprema adeziune se exprimă prin negaţie! Prin urmare…

 

(Corul bărbaţilor şi femeilor izbucneşte în fluierături şi huiduieli. Omul negru e satisfăcut.)

 

ULTIMUL (strigând): E o barbarie! Vreţi să ne întoarcem înapoi, în preistorie!! E un nonsens. Un atentat la libertatea individului!

 

(Omul negru îi pune Ultimului pumnul în gură. Acesta tace. Dar încearcă să vorbească din nou. Apar doi bărbaţi în negru, cu coifuri aurite şi mănuşi albe. care-l prind pe Ultimul, îl lovesc şi-l trântesc pe podea.)