Bună ziua, dragii mei! Vine, vine primăvara şi odată cu ea o nouă ediţie a emisiunii Friday I’m in Love! Sper că vă puteţi bucura de peisajele de afară (dacă e peisage), căci eu nu prea, având în vedere că în faţa ochilor mei se contruieşte un bloc nou. Buldozerele şi tot şantierul mi-au făcut, în schimb, poftă de nişte muzică experimentală aşa că m-am pus pe ascultat Swans, mai exact albumul lor din 2010 My Father Will Guide Me up a Rope to the Sky. Muncitorilor pare să le placă.

Albumul ăsta, pe care la vremea lui nu prea l-am băgat în seamă, excepţie făcând piesa cu Devendra Banhart la voce, se încheie cu cântecul de dragoste Little Mouth, compus de Michael Gira pentru soţia sa. Nihilismul şi cinismul celor de la Swans nu se bat cap în cap cu ideea de lovesong, dar cunoscându-i, ştim să nu ne aşteptăm la ceva vesel şi uşor. Dragostea primeşte aici dimensiuni divine, se întrupează într-o (anumită) fiinţă în faţa căruia te închini şi eşti submisiv. Mai mult, dragostea devine zeul în mâinile căruia îţi încredinţezi soarta. Căci făcând asta, îţi mai rămâne o urmă de speranţă şi control cognitiv. Oricât de sceptic era Gira mai demult, poate, până la urmă acceptă ideea dragostea e cea care salvează şi care îţi dezvăluie adevărul. Sau poate nu.

Din punct de vedere muzical, lucrurile nu sunt foarte complicate, câteva acorduri de chitară şi un murmur plăcut servesc ca suport pentru vocea lui Michael Gira, finalul melodiei lăsând această voce să se desfăşoare singură. Gira spunea într-un interviu că îi place să se joace cu mintea publicului şi în mijlocul concertului să cânte în întregime acapella această piesă.

Îi las, aşadar şi eu pe Swans să se joace cu mintea voastră, nu înainte de a vă da sfatul final: iubiţi-vă-ţi mulţi!