Fotografiile dintr-o excursie recentă la Roșia Montană pun accentul pe patrimoniul industrial din localitate, un aspect neglijat în discuțiile legate de patrimoniu pentru că direcțiile de cercetare merg precumpănitor spre antichitate și perioada modernă.
Am fost miercuri la Roșia Montană alături de urbaniștii Bénédicte Vacquerel și Guillaume Lebon de la Urban Balkan Project. Împreună am urcat spre vârful Piatra Corbului pentru ca ei să vadă cum ar fi inundată cu cianuri Valea Cornei de proiectul RMGC, apoi am mai dat o raită la muzeul RMGC din localitate. Muzeul e îngrijit, dar kitschos, cu tablouri contemporane făcute după fotografii vechi cu mineri, replici de artefacte și nu originale, panouri cu Roșia Montană în Cartea Recordurilor pentru performanțe hilare… Sunt ciudățenii îmbinate cu piese valoroase de unelte din perioada romană și costume de mineri. Am ajuns apoi la povești și în magazinul familiei Jurcă.
Dar cel mai mult ne-am plimbat într-un peisaj selenar, în wasteland-ul de la Cârnic și Cetate, pentru a vedea cum a fost modificat peisajul din cauza activității industriale intense. Acest peisaj este o lecție legată de modernitatea industrială, indiferent că este capitalist-corporatistă sau capitalistă de stat (comunismul sovietic), care nu a reușit să ia într-un calcul complex costurile sociale și de mediu ale industrialismului, în ciuda beneficiilor evidente și a creșterii nivelului de trai în secolul XX.
Importanța patrimoniului industrial este relevată de cercetătorii Andrew Wilson, David Mattingley şi Mike Dawson în raportul realizat la cererea fundației Pro Patrimonio pentru Ministerul Culturii, dat dispărut de miniștrii Culturii și recuperat recent la presiune publică. Raportul arată „valoarea universală excepțională” a Roșiei Montane și că și-ar merita locul în patrimoniul UNESCO. Detalii aici: http://totb.ro/exclusiv-totb-citeste-integral-raportul-specialistilor-straini-despre-importanta-rosiei-montane-pentru-patrimoniul-mondial-a-carui-existenta-a-fost-negata-de-ministerul-culturii/
Potrivit cercetătorilor, intrarea în patrimoniul UNESCO poate produce locuri de muncă și poate „genera un nou simț al mândriei” datorită raportării atente la trecut, așa cum s-a întâmplat cu alte localități miniere listate UNESCO (p. 24). Cu privire la perioada comunistă raportul notează: „The technological achievements of this era merit a fuller record and the recently abandoned physical plant should be recorded and oral histories should be gathered before they are lost” (p. 28). Rapoarte anterioare au accentuat, oarecum justificat emoțional dar nu științific, torturile și represaliile la adresa foștilor proprietari privați de mine, fără a se face „arheologia industrială a perioadei comuniste” pentru a arăta tehnicile moderne de minerit (p. 66).
Roșia e un palimpsest din patru epoci: romană, medievală, modernă și secolul XX, dar atitudinea curentă este de a „respinge” ultima perioadă, cea comunistă. De aceea, scriu cercetătorii invocați, va fi important pentru generațiile viitoare să o „înțeleagă” prin arheologie, prin studierea documentelor, prin proiecte de istorie orală și antropologie (p. 71). Dacă cineva e surprins de ce patrimoniul poate include perioada industrială, de secol XX, a Roșiei, fără să fie niște bunuri de „valoare”, ci doar niște clădiri dezafectate și niște mormane de fier vechi, i se poate răspunde pornind de la raportul pentru Ministerul Culturii că patrimoniul nu constă doar în bunuri materiale, ci și în cele imateriale, iar într-un sens mai larg, peisajul cultural, care include și peisajul industrial, este bunul cel mai de preț al Roșiei, mai ales că acoperă patru perioade distincte.
Fotografiile din albumul de pe FB documentează tocmai acest potențial încă neexplorat temeinic de echipe de cercetători de istorie contemporană, mai ales că exemple de turism industrial pot fi găsite, așa cum arăta Mihai Goțiu, în Țara Galilor sau în alte locații din vestul Europei.
Nu cred că turismul este singura alternativă la proiectul RMGC, dar cu siguranță este una dintre ele, mai ales că Roșia Montană a devenit cea mai cunoscută localitate rurală din România. Patrimoniul și monumentele au rolul de a marca apropierea sau chiar distanțarea de o identitate specifică, de a avertiza asupra unui moment istoric semnificativ. Identitatea Roșiei Montane până acum, și într-un sens mai larg al României, au constat în exploatarea și exportul unor resurse indiferent că în trecut au fost aurul, agricultura netehnologizată, petrolul sau lemnul sau, așa cum se discută în prezent, gazele de șist. Cred că prin transformarea Roșiei Montane în patrimoniul de referință al României putem să facem treptat trecerea de la o economie a exploatării resurselor la una a serviciilor. Putem să marcăm prin patrimonializare un moment pe care îl dorim revolut, acela al unui spațiu care exploatează și externalizează resurse atât în perioada romană, cât și în cea austriacă ori postcomunistă, așa cum dorește RMGC. Dacă ar fi să luăm în calcul doar turismul, tipurile extrem de diversificate de turism care se pot face la Roșia Montană (agro, bio, patrimonial cu patru epoci majore), într-un context în care turismul generează 10% din Produsul Intern Brut la nivel global, putem genera schimbarea de paradigmă economică și prosperitatea pe care o dorim. Sau nu. Depinde de noi.
Fotografiile pot fi găsite la linkul acesta: https://www.facebook.com/adrianoctavian.dohotaru/media_set?set=a.1395317087376632.1073741834.100006950614318&type=1&comment_id=36997&offset=0&total_comments=1¬if_t=photo_album_comment
Toate bune, dar cu patrimoniul imaterial nu faci turism. Iar pana una-alta, patrimoniul industrial material e un peisaj selenar cu cateva camioane ruginite (care vor rugini si mai mult in timp) si doua cladiri mici si nesemnificative (nimic mai mult de atat). Deci, departe de mine de a contesta existenta unui asemenea patrimoniu, iar cel imaterial mi se pare foarte pretios, dar mi se pare exagerata legatura dintre acesta si dezvoltarea turismului. Dar e de luat in seama si acesta, nu zic ca nu.
Aici sunt în dezacord, cred că se poate face turism și arătând cum a apărut un astfel de peisaj industrial pornind de la lucruri aparent abstracte, dar cu un impact real asupra noastră, adică acele costuri sociale și de mediu ale capitalismului (corporatist și secundar de stat). Când mă gândesc la patrimoniul imaterial mă gândesc la cultural landscape, vegi pagina UNESCO: http://whc.unesco.org/en/culturallandscape/
Apoi, fotografiile documentează acea parte a raportului pentru Ministerul Culturii care fac referire la activitatea industrială din secolul XX și nimeni dintre activiști nu a făcut referire la așa ceva din cauza anti-comunismului visceral, neștiințific, practicat de mai toată lumea în RO. Ca și cum am începe să ne revoltăm la adresa perioadei antice romane pentru că economia era una preponderent sclavagistă.
E o mătrturie a distrugerii omului, aşa cum e şi Marea Azov sau ce-a mai rămas din ea sau lagărul de concentrare de la Auschwitz. Din fericire n-au apucat încă să distrugă tot. Nu ştiu însă ce impact are. Pe mine m-a impresionat mai tare groapa de la Roşia Poieni şi iazul de decantare de pe Valea Şesii.
Anticomunism înseamnă să arăţi ce mizerii au făcut comuniştii, nu să ascunzi totul sub preş în speranţa că va dispărea într-o zi de la sine. Nu dispare.