„Societățile moderne tind să înlăture, cel puțin ca factor al relațiilor umane, responsabilitatea, care se află înlocuită cu formele extrem de diverse ale cultului pentru risc. Dar în risc se păstrează doar mecanica, golită de orice conținut, a curajului; accentul principal cade pe latura de joc, competiție, spectacol al îndemânării și forței. Curajul, astfel conceput, își pierde valoarea, nu mai exprimă voința inflexibil liberă a martirului, ci dexteritatea (plină de primejdii) a trapezistului de circ. Sfinții au fost înlocuiți de acrobați” – Matei Călinescu, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, cap. Despre curaj

Sâmbătă dimineața am alergat la cros în cadrul Făget Tour. Eram primul după un efort relativ considerabil, dar cu câteva zeci de metri înainte de sosire n-am mai trecut finish-ul. După câteva clipe de odihnă, am refăcut traseul, dar în sens invers. Am luat un sac de gunoi, de vreo 15 kg, pe care l-am găsit printre sutele aruncate pe traseu și am alergat cu el la deal, la vale, prin pădure. Din cauza oboselii și a unei nopți nedormite, la un moment dat m-am rătăcit de la cărare. Prin desișuri de copaci și ramuri căzute am alergat în cerc o vreme până am reperat traseul. Apoi m-am întors la punctul de start lăsând sacul de gunoi la restaurantul Roata din Făget. Sacul era luat strict simbolic, nu încurajez voluntariatul strânsului de gunoaie pe modelul Let’s Do It Romania. Cred că mult mai eficient ar fi un sistem în care poluatorul plătește, iar cetățenii fac presiuni asupra autorităților pentru implementarea unei legislații eficiente de recuperare a deșeurilor în economie.

Cum organizatorii au crezut inițial că am avut o problemă cu desfășurarea competiției, țin să îi asigur că această cursă este favorita mea dintre cele locale (Făget Tour e o competiție de familie în care toată lumea crede pur și simplu într-o viață activă în mijlocul naturii), iar pe viitor aș dori să ajut ca prin diverse mesaje mediatice de responsabilizare eco-civică să devină una de referință pentru clujeni. Alte motive m-au determinat să nu trec finish-ul, dar ele s-au aerat atât de tare la un moment dat încât au devenit indeterminate, un refuz încăpățânat și o voință asocială de a ieși din cadrele acceptate de comportament, fără a marșa excesiv pe laturi specifice mie, contestatare ori teribiliste, deși prezente și ele.

Performance-ul meu straniu de la Făget Tour, lipsit de receptare și de exhibiționismul senzual și șocant care însoțește aceste acte în spațiul public, este ca o ceapă cu mai multe frunze, care pe măsură ce sunt defoliate se găsesc straturi diferite de discurs, iar la final, când tăiem bulbul, o lacrimă de clovn, de acrobat cu nostalgia sfințeniei, se întrevede pe obraz.

Un prim strat este cel amintit, performativ, contestatar și butaforic, dar relevanța sa e scăzută.

Un al doilea este civico-petiționar în care persoanele care taie copaci, așa cum se auzea drujba pe traseu, cei care circulă nereglementat cu motoarele prin pădure, așa cum am văzut în apropierea traseului, constructorii care aruncă gunoaie, bogații care construiesc apartamente private în fostele noastre poienițe și bunuri comune privatizate abuziv, sunt reclamați.

Un al treilea strat este politico-economic în care ne transformăm ca societate și nu mai acceptăm existența deșeului, în care gunoiul devine un concept revolut, așa cum în natură nu există gunoaie. Nu există rest, pentru că totul se transformă. Ar fi o economie care își acceptă costurile de mediu și, mai important, pe cele sociale, în care goana individuală după profit ar fi sensibil diminuată.

Un al patrulea strat e mistic și sacrificial, intuitiv și extatic. Cu sacul de gunoaie în spate, în acel efort cu limba și cerul gurii uscate încât cu greu aș fi putut să vorbesc coerent ceva anume, eu comunicam cu moartea, cu limitele mele de gândire. Căci ce este deșeul altceva decât un produs mort, gata consumat, care ne provoacă iritări la vedere, asemenea morții care ne tulbură când îi vedem aparența putrefactă, mizeră, descompusă. Gunoiul e dus apoi civilizat la gunoi, sau, cum se mai spune în limbajul popular, la ghenă (Gheena era o vale în sudul Ierusalimului unde se aruncau gunoaiele care din cauza procesului de oxidare ardeau și fumegau, aceasta fiind imaginea biblică a Iadului, dar și a Văii Plângerii, adică a vieții suferinde de zi cu zi).

În acea rătăcire pe drumul înapoi, în alergarea în cerc prin pădure cu un sac de 15 kg de gunoaie în spate, m-am simțit cel mai pur. N-a fost un sacrificiu clasic, eu m-am sacrificat pentru mine însumi. M-am ghemuit într-un cocon solipsist, într-un gest panteist de auto-erotism, neatins de nimeni decât de mine însumi. M-am salvat de mine însumi, de nădejdea pe care o proiectez, de foamea de sens, de setea de schimbare, de povara suprastructurală a valorilor mele, de atingerea plină de speranță a celorlalți. Noli me tangere.

Notă: Performance-ul de la Făget Tour este primul dintr-o serie de performance-uri dedicate lui Zacharias Lichter, probabil personajul cel mai important din literatura perioadei comuniste, a cărui încăpățânare sfântă și anarhistă trebuie recuperată mai ales că sunt ca istoric de acord cu didacticismul lui Walter Benjamin din Iluminări care credea că orice imagine a trecutului, care nu e recunoscută de prezent drept una dintre preocupările sale, riscă să dispară iremediabil.

Foto: Emese Apai, Făget Tour, înainte de linia netrecută de sosire.