Comedy Cluj – ediţia a 5-a

timthumb (1)Peste 100 de filme din 35 de ţări, invitați din industria filmului românesc și străin, evenimente conexe (workshop-uri, expoziții, piese de teatru, întâlniri între public şi oameni din cinematografie) toate reunite la cea de-a 5-a ediție a Festivalului Internațional de Film „Comedy Cluj” ce se va desfașura în perioada 11-20 octombrie la Cluj-Napoca.
Toate acestea se vor întâmpla în cele cinci locaţii ale festivalului, în cele zece zile dedicate comediei la Cluj: Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria, Casa TIFF unde vor rula filme în două săli de proiecție și Klausenburg Cafe, care vor fi din nou gazdă pentru proiecțiile din cadrul Comedy Cluj şi, începând din acest an, pe harta festivalului apare un nou loc în care clujenii vor putea lua contact cu lumea filmului – Clădirea Casino, spațiu în care se vor desfășura o serie de evenimente conexe (workshop-uri, întâlniri cu realizatori și consumatori de film etc).
În cadrul acestei ediţii va avea loc o nouă serie de competiţii cinematografice. Şi în acest an continuă lupta între cele mai bune lungmetraje de comedie, dar şi cea a scurtmetrajelor independente şi studenţeşti. Cele 10 filme din competiţia de lungmetraj vin pentru prima oară în România din opt ţări de pe glob. Odată cu ele vin şi tipuri de umor diferite, dar şi poveşti ale căror suflet le evidenţiază în faţa publicului.
Ca în fiecare an, Premiul de Excelenţă va fi şi el dedicat unor nume care au contribuit prin activitatea lor la dezvoltarea cinematografiei româneşti.
Oana şi Amza Pellea vor fi distinşi la cea de-a 5-a ediţie cu Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”. Premiul acordat post-mortem lui Amza Pelea vine drept recunoaştere pentru întreaga activitate şi sprijinul pe care marele actor l-a adus de-a lungul carierei sale la construcţia comediei româneşti, iar cel oferit Oanei Pellea este un semn de mulţumire pentru curajul de a-i urma pe scenă tatălui ei şi pentru munca depusă de-a lungul vieţii artistice pentru ca teatrul şi filmul românesc să fie recunoscute şi apreciate internaţional.
De pe lista evenimentelor speciale, în acest an clujenii vor avea din nou ocazia de a participa la spectacole de scenă. În prim plan în această ediţie – “D’ale carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete, spectacol ce aduce pe scenă lumea carnavalului şi a bâlciului într-un vârtej de situaţii comice construite în jurul unor complicaţii amoroase. Spectacolul va avea loc miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 19:00 pe scena Casei de Cultură a Studenţilor.
Și în acest an prețul biletelor rămâne neschimbat – 9 lei pentru un bilet cu preț întreg și 7 lei pentru un bilet cu reducere pentru elevi, studenți și pensionari. Totodată, pentru accesul la proiecţii se vor pune în vânzare şi abonamente cu cinci şi zece intrări la preţiul de 35 de lei respectiv 60 de lei. Pentru cea de-a 5-a ediție vor fi disponibile şi 6 abonamente VIP care asigura accesul la toate proiecțiile, workshop-urile, evenimentele speciale și petrecerile festivalului. Prețul unui abonament este de 150 lei.

Mai mult: http://comedycluj.ro/.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress