text: Diana Galoş
Una din activitățile Coop pe strada din luna mai 2013 a avut loc în Cluj, în cadrul atelierelor Learning from Mănăștur organizate de asociația Colectiv A. Inițiativa face parte dintr-un proiect mai mare ‘Landscape Choreography’, realizat împreună cu artiști și arhitecți din Italia și Germania al căror motto este: FROM WASTEDLAND TO SHARED SPACE.
Scopul general al atelierelor a fost crearea unui loc în care pot avea loc evenimente de cartier dar care poate funcționa și ca și loc de întâlnire și socializare pentru comunitatea cartierului Mănăștur. In acest sens a fost construită o scenă, o grădină de legume, multe locuri de șezut și o zonă pentru făcut grătare.
Un aspect important al proiectului este locația aleasă. Particularitatea principală a sitului numit și La Terenuri constă în faptul că este singurul mare spațiu deschis din cel mai dens populat cartier al orașului. Situat într-un punct de diluare a țesutului urban, zona beneficiază de vecinătăți foarte interesante: pădurea Făget, locuințe colective, grădini urbane. Acestea sunt despărțite de zona agrement (terenuri de sport și loc de joacă pentru copii) prin Pârâul Țiganilor.
In acest context, echipa Coop pe stradă a organizat un workshop de realizat locuri de șezut din materiale reciclate (cauciucuri). Alegerea cauciurilor ca material de bază pentru locurile de șezut a fost decisă ca urmare a experiențelor anterioare de construire a mobilierului urban din obiecte reciclate. Această soluție ni s-a părut cea mai rapidă, estetică și comodă dintre cele pe care le-am încercat până în acest moment.
Echipa de bază a acestui workshop au fost studenți de la cele mai diverse specializări împreună cu tineri profesioniști de la arhitectură și peisagistică. Surpriza plăcută a fost că am primit ajutor și de la oamenii care locuiau sau aveau grădini în apropierea locului unde ne desfășuram activitatea. Asta evident după mica panică și scepticismul ce însoțesc de obicei orice intervenție străină într-un loc bine cunoscut.
Principiul de realizare al locurilor de șezut a fost următorul: legarea între ele a două cauciucuri suprapuse, iar în golul cauciucului de sus țeserea unei plase. Plasa care constituia șezutul a fost tesută după diverse modele din sfoară de cânepă sau sfoară colorată .
Cei mai receptivi utilizatori ai obiectelor create de noi au fost copiii care s-au plictisit rapid de șezut pe ele și le-au luat drept trambuline. Asta pe de o parte ne-a făcut să interogăm definiția funcțiunii – la ce te gândești când creezi un obiect și ce noi întrebuințări i se pot da o dată ce utilizatorii primesc libertatea de a-și însuși respectivul obiect. Iar pe de altă parte, am descoperit foarte ușor care dintre tipurile de sfoară folosite și modelele de plasă au fost cele mai rezistente.
Punctul culminant al utilizării al scaunelor-cauciuc a fost în timpul Zilelor Clujului când au fost organizate evenimente pentru locuitorii cartierului (discuții, ateliere pentru copii, concerte). Însă o dată cu diluarea evenimentelor și pe măsură ce treaba noatră se apropia de sfârșit, tot mai multe scaune s-au stricat, unele fiind aruncate în pârâu. Astfelam primit o nouă lecție: oamenii s-au bucurat de ce am făcut și unii chiar ne-au ajutat însă procesul de conștientizare a conceptului de spațiu public și bun comun este foarte lent. De aceea, în viitorul apropiat, împreună cu toți cei implicați în proiect vom încerca să revenim constant La terenuri și să încercam să trecem de la a lucra pentru ei la a lucra cu ei. Și să sperăm că va exista și etapa în care oamenii vor ajunge să lucreze pentru ei, sau poate chiar și pentru alții.
Oameni buni, „procesul de conștientizare a conceptului de spațiu public și bun comun este foarte lent” din motiv că zona La Terenuri este proprietate privată în mare măsură. Atâta timp cât nu puneți problema proprietății private și a recuperării ei de către autorități prin presiune civică aceste activități sunt frecție culturală la piciorul de lemn al economiei politice! Am mai ridicat problema, dar văd că în van, de aceea este timpul pentru o critică mai amplă despre societatea civilă blând intervenționistă și bine intenționată ca o Albă ca Zăpadă neprihănită.
Pe proprietate privata nu risc sa vina statul si s-o concesioneze bisericii sau pentru „lucrări de interes public”, vezi Roşia Montană, gazul de şist, etc. Deci pot să las nişte hipsteri să facă scaune din cauciucuri şi alte alea dacă am chef. Sau pot s-o vând la Martorii lui Iehova, s-o betonez, să-mi construiesc buncăr antiatomic sau să fac bordel pe ea, dacă asta vreau.
Nu am chef să recupereze niciun stat proprietatea privată a nimănui, nici pe banii mei, nici prin confiscare, pentru ca apoi s-o distrugă sau s-o gestioneze prost, aşa cum au făcut comuniştii cu mijloacele de producţie. Statul trebuie să-mi protejeze proprietatea privată at all costs, că de aia plătesc impozite. Altfel nu mai are sens ideea de stat şi în loc să plătesc impozite mai bine dau banii pe automate AK-47 şi pe pază privată.