foto: Gabriel Aldea 

Dakha Brakha este cea mai cunoscută trupa de world music din fosta Uniune Sovietică şi poate cei mai hype ucrainieni, având în vedere că i-au vizitat chiar în Kiev tocmai hipsterii de La Blogotheque. Dar asta e mai puţin important, pentru că pe aceşti vecini îi recomandă în primul rând ‘dumnezeismul’ cu care cântă.

Cârligul care m-a dus la proiecţia controversatului filmul de propagandă sovietică Earth este bucata „Vesna” care se regăseşte în acompaniamentul filmului. Cu atitudini rezervate şi hieratice – aşa cum îşi imaginează vesticii esticii – trupa a apărut pe scena Casei de Cultură a Studenţilor la invitaţia lui Tudor Giurgiu. Fără nicio altă introducere a început filmul de la care habar n-aveam la ce să mă aştept. Trupa era îndreptată cu privirea spre ecran. Cu o peliculă patinată de timp filmul începe prezentând în prolog moartea unui moșneag în sânul familiei sale; muzica ambientală, misterioasă se îndrepta spre o primă zbatere: privechiul bătrânului culac. Un ţipăt disperat sparge prologul şi iniţiază o ploaie de ţipete feminine asurzitoare, pe mai multe registre metamorfozând auditiv imaginile unor babe bocind. Acesta este primul moment când trupa şi-a făcut simţită puternica prezenţă în întunericul sălii de cinema. S-a dezlănţuit un festin estetic atât vizual cât şi sonor cum rar mi-a fost dat să trăiesc. Muzica nu era subordonată filmului ci mergea în paralel povestind tautologic dar perfect echilibrat istoria minoră a colectivizării „ţăranilor capitalişti” din Uniunea Sovietică. Onomatopee, strigături, contrabas, instrumente de percuție din lemn, metal sau piele reconstruiau prin acumulare acţiunea de pe ecran: roțile tractorului, plugului sau paşii de dans cu poticnirile lor devin ritmurile neiertătoare ale compoziţiilor care (vorba unei vecine de scaun): „I-ar face invidioşi până şi pe Arcade Fire”. Lumina proiecţiilor pâlpâiau pe fețele slavone ale cântăreţilor. Trecutul, contextul politic, diferenţele dintre generaţii, discrepanţele şi contradicţiile de orice fel au pălit în fața Frumosului. Cred că chestia asta au înţeles-o toţi din sală pe parcursul întregului spectacol, cu greu pot să explic sentimentul din acel moment, mai rar o potrivire atât de perfectă între tradiţie şi contemporan, între cinema şi muzică.

Din fericire, organizatorii TIFF ne oferă un concert spontan cu Dakha Brakha în seara asta la Casa TIFF.