Salutare, oameni buni, și bine v-am regăsit la acest final de lună a florilor, la rubrica „Monday, I feel like shit„.
Marilyn Manson și-a luat papucii de 6 ori, de la doamnele din imagine, două dintre ele actrițe de renume (Rose McGowan, Evan Rachel Wood), două actrițe porno (Dita Von Teese, Stoya) și încă două tipe care nu știu cine sunt (ceva gen fotografe sau ziariste). De fiecare dată când i s-a întâmplat, a scos câte o piesă să ți se rupă inima, nu alta. Le-am tot ascultat în noaptea asta, încercând să mă decid între a pune una de jale sau pe aia în care o bate pe una într-o baie. Până la urmă am optat pentru prima dintre ele căci, nu-i așa, prima dată doare cel mai tare, după aia e tot mai suportabil, iar de la o vreme începe chiar să-ți placă. Am avut un amic care a avut un prieten care se băga în relații doar pentru plăcerea despărțirii, pentru a simți amestecul ăla de ură, pasiune, regret și speranță deșartă care supurează în actul final al oricărei relații, înainte să se relaxeze definitiv sfincterele și să „let go”, cum zice tineretul azi. Nimic nu se compară cu palpitațiile resimțite în astfel de perioade, oamenii nu savurează suficient momentele respective din cauza unui fel de „orbul găinii” care îi apucă la începutul relației și nu le permite să mai vadă peste arcul timpului, la finalul inevitabil care poate fi la fel de pasional ca și începutul. Există o anume plăcere în această perspectivă, o revărsare de adrenalină comparabilă doar cu tensiunea de la jocurile de noroc, care duce la dependență și, ca orice dependență, lasă în timp urme asupra organismului, răni care se cicatrizează și se văd tot mai urât pe măsură ce îmbătrânești și jocul nu mai produce surprize. Și apoi te acrești definitiv, cum a pățit și Marilyn Manson, sărmanul, îți crește aciditatea în gură, și se strică dinții, apar ulcerele.
Cele mai mișto opere (literare și muzicale, în special) au fost scrise în astfel de momente. The man that you fear e una din piesele de tinerețe ale lui Manson, pe care am realizat recent că nimeni nu și-o mai amintește, de pe vremea în care chiar arăta ca un băiat drăguț în felul lui, antemergător cu vreo 10 ani înaintea conceptului emo, și cu versuri oarecum profetice: the boy that you loved is now the man that you fear…
Oricum, ideea cu care trebuie să rămâneți e că nici măcar dracu nu este imun la astfel de probleme, deci să nu ne mai văicărim atâta. Vă las în brațele disperării misogine și nu uitați dictonul rubricii: it will end in tears!
Sorry, comments are closed for this post.