Deschiderea oficială: Zilele filmului francofon – special Africa

Aseară s-a deschis oficial seria proiecţiilor de filme despre Africa din cadrul Zilelor Filmului Francofon. Deschiderea festivalului mi-a părut mai degrabă intimă şi călduroasă decât maiestuioasă: publicul a fost numeros, dar nu s-a călcat în picioare şi chiar dacă nu a fost covor roşu, organizatotorii au reuşit să transmită senzaţia că te afli la un eveniment important.
Filmul care a rulat, Rebelle /Rebelă (Vrăjitoare de razboi), în regia lui Kim Nguyen, a fost premiat în 2012 la Berlin cu Ursul de argint pentru cea mai bună actriţă, la Festival Paris Cinéma cu Premiul Numéricable şi la Tribeca Film Festival cu Premiul pentru cel mai bun film şi pentru cea mai bună actriţă, iar 2013 a fost nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film străin.

În linii mari filmul urmareşte povestea unei fetiţe obligate să devină soldat pentru Marele Tigru (numele conducătorului unei grupări rebele împotriva guvernului dintr-o ţară din Africa Centrală) şi traumele care decurg din înlocuirea jocurilor copilariei cu strategiile de război. Încă din primele cadre suntem introduşi în atmosfera violenta a razboiului, o realitate pe care am putut-o cel mult accepta, dar în care nu am putut să mă implic mai mult decat un observator deoarece mintea mea nu putea gasi corespondent/justificare unei asfel de lumi plină de cruzime (şi totuşi reală): satul Komonei este atacat de rebeli, iar ei i se pune o mitralieră în mană şi este forţată să o folosească, moment în care este transformată în ucigaş şi folosită ca vrăjitoare de razboi. Abia în momentul în care acţiunea se concentrează pe povestea de dragoste care se înfiripă între ea şi un alt copil/soldat, Magicianul, atmosfera se mai detensionează şi spectatorul se poate implica afectiv.

Programul festivalului: aici.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress