Consiliul Local Cluj a aprobat joi, 21 februarie, cu un singur vot împotrivă extinderea Iulius Mall cu două clădiri de birouri de 10 și de 4 etaje pe malul unui lac într-un proiect estimat la aproape 12 milioane de euro. Investiția a fost condiționată de Consiliu de amenajarea unei părți din lac, iar în media suma generoasă era prezentată ca fiind investită pentru amenajarea lacului.

Cu toate acestea doar 300.000 de euro vor merge în amenajări (plantări de copaci, „piste” de alergare și biciclete, ponton etc.), raportul financiar între amenajarea lacului și realizarea clădirilor fiind de 1 la 40. Criticile la adresa proiectului nu au apărut în media locală, care în zilele precedente deciziei de extindere prezenta faptul că Iulius Mall este cel mai important contribuitor la bugetul local. Apelurile Registrului Urbaniștilor din România, unor asociații de mediu din Cluj și din partea grupului informal „SOS Lacurile Gheorgheni” s-au axat pe faptul că nu sunt binevenite clădiri într-un loc care înainte de 1989 era cel mai mare spațiu public din oraș și care ar putea redeveni un parc de referință prin politici publice mai echilibrate. Apoi, a fost consemnat faptul că nu a existat nicio dezbatere publică reală cu privire la proiectul Iulius Mall la care să participe rezidenți, membri ai mediului asociativ local sau mass-media, deși legal primăria și compania s-au asigurat că îndeplinesc condițiile organizând consultări făcute publice pe site-ul primăriei și în ziarul PDL, Monitorul de Cluj, la care n-a venit nimeni!

Proiectul Iulius Mall de amenajare a lacului este fals. O parte a lacului este revendicată, motiv pentru care Iulius Mall a refuzat cu câțiva ani în urmă să facă investițiile stipulate prin contractul de concesiune al fostului Parc al Tineretului. Revendicările nu au fost soluționate între timp. Proiectul stipulează realizarea unei piste de alergare și a uneia de biciclete, dar aceste prevederi sunt incoerente. Nu are sens o pistă de biciclete de câteva sute de metri dacă nu se prevede cum se integrează acea pistă într-o infrastructură biciclistă mai largă. Apoi, pista de atletism (din material sintetic?) este aberantă în condițiile în care reprezentanți Iulius Mall au zis că nu au cum să investească pe jumătatea revendicată a lacului. E ca și cum s-ar trasa un culoar de alergare care s-ar încheia brusc după câteva sute de metri fără să înconjoare cei 1.000 de metri din jurul lacului. Mai mult, cererile de pietonalizare a aleii de lângă lac sunt respectate doar în dreptul clădirilor, probabil pentru a nu deranja cu trafic auto viitorii manageri de multinaționale. În rest, cei care se vor plimba pe malul lacului o vor face în vâjâitul automobilelor, în condițiile în care s-ar putea propune alte rute pentru intrarea mașinilor în parkingul Iulius Mall.

Oricum, aspectele legate de amenajări au o relevanță oarecum secundară. Ideea e că de fiecare dată când capitalul își va încorda mușchii, politicul îi va juca interesele cu ușurință. Nu e vorba de corupție, ci de faptul că imaginarul social al epocii noastre naturalizează fluxul financiar capitalist drept modelul cel mai relevant și mai firesc de dezvoltare economică, alte investiții sociale fiind prohibite.

Din nefericire, ceea ce e recunoscut ca fiind „societate civilă” nu are nici discursul, nici interesul și nici forța pentru a intra în luptă împotriva capitalului corporatist în limbajul economiei politice, care rămâne unul opac pentru mediul asociativ formal și informal ori pentru intelectuali. Chiar și lupta radicalilor este moralistă, anti-sistem fără a vedea resorturile fundamentale ale sistemului, și anti-politică. Acuza adusă fostului comisar Gunter Verheugen și altor politicieni prezenți la decernarea titlului de doctor honoris causa lui Verheugen de către UBB că prin prezența lor politicianistă și de sprijin lobby-ist al multinaționalelor cu practici „murdare” ar fi pângărit spațiul presupus neutru, academic și curat al universității este extrem de facilă într-un context în care statul modern, în ciuda unei minime autonomii decizionale, este tocmai purtătorul intereselor marelui capital industrial, financiar și comercial.

Lasă bannerul mai jos, vreau să îți văd ochii, spune Soarele Aparent. Bannerul e lăsat, Soarele își aruncă razele, banner-ul e staniol reflectorizant, mă bronzează, e bine. Ochii îmi sunt orbiți de căldura soarelui și de blitzurile aparatelor, tenul devine mai încălzit și mai încrezător de la supraexpunere, lucrurile în jur sunt confortant de albe și de pure, dar nu doar nuanțele dispar, ci și umbrele.

Gândurile de mai sus îmi vâjâiau prin cap înaintea ședinței de Consiliu Local la care am participat alături de mai multe persoane care au semnat nota de protest la adresa proiectului Iulius Mall. Când a trebuit să iau cuvântul împotriva extinderii mall-ului gâtlejul mi s-a uscat, cuvintele din perspectivă civică deveneau o bâlbâială incoerentă de bună intenție dulceagă. Lupta în acești termeni este de mult pierdută, trebuie găsit un alt limbaj. Nu îmi dau seama cum va arăta, dar știu că trebuie să reformuleze conceptele și perspectivele deschise de economia politică. Eventual continuate și ajustate criticile economiei politice venite din perspectiva socialismului marxist și a socialismului libertarian la adresa capitalismului de diverse nuanțe.

Mai jos, este o evidență auto-reflexivă din volumul Protestatarul a unor înfrângeri succesive în încercările răzlețe de a pune pe agenda publică amenajarea lacurilor ca spațiu public, înfrângeri care au culminat cu ședința de consiliu local. Am preferat în volum o perspectivă personalizată pentru că e plin spațiul intelectual de categorisiri și taxonomii despre „societatea civilă” care plasează cercetătorul, autorul omniscient, în afara subiectului de investigație pentru a-și proteja sinele necutezător și friabil:

 

Neoliberalism vs. întrebuințare în comun a resurselor

 

Am copilărit în Mărăști, un cartier cu parcuri inexis­tente și cu pădurile în cealaltă parte a orașului. Cum nu aveam bunici la țară, jinduiam după spații largi de joacă și de practicat diverse sporturi și după zone verzi. Când eram mic mergeam uneori la baza sportivă muncitorească Clu­jana, la aproape 2 kilometri de blocul meu, şi alergam sau înotam moca, doar pentru că îl ştiam pe tatăl unui coleg de clasă care era unul dintre liderii sindicali de la fabrica de încălțăminte Clujana. Intram la ştrand după orele de program şi înotam de unul singur în tot bazinul sau aler­gam pe pista de zgură ori desculţ în iarba tăiată scurt, cea mai faină senzaţie! N-am mai putut alerga pe acolo după ce baza a fost privatizată. Oricum, pista a fost desfiinţată definitiv.

 

În cartierele Mărăști și Gheorgheni nu există spații publice largi pentru socializare, joacă și relaxare. De ace­ea, demersurile cu privire la reamenajarea lacurilor Gheor­gheni fostul Parc al Tineretului, inițiate de mine și câțiva prieteni, au constituit unul dintre cele mai relevante de­mersuri asociative din aceste cartiere. Inițial, în 2010, am pus accentul doar pe infrastructură pentru amatorii de sport, fără să îmi dau seama atunci că lacurile Gheorgheni, Parcul Tineretului așa cum a fost proiectat de urbaniști înainte de 1989, este cel mai mare spațiu public al Clujului și că injecția de energie și atenție trebuie îndreptată asupra zonei în întregime, nu doar asupra unei piste de alergare. Zona lacurilor Gheorgheni are o suprafață de 33 de hectare, de trei ori mai mare decât Parcul Central al orașului. Spațiul era mult mai mare, dar o bucată mare a lui a fost concesiona­tă în condiții netransparente, fără dezbateri, către Iulius Mall, unul dintre cele două mall-uri ale Clujului, iar alte bucăţi au fost privatizate după 1989.

În vara anului 2010, am solicitat primăriei, printr-o petiție semnată pe net și pe foi de 500 de persoane, ame­najarea unei piste de atletism de două culoare şi a unor surse de lumină pe timpul serii în jurul primului lac din Gheorgheni, aflat în apropierea Iulius Mall. În textul petiției, arătam că există doar o singură pistă de alergare în cealaltă parte a orașului și făceam referire la relevanța unor demersuri care să combată sedentarismul citadin. La final, accentul era pus pe crearea unor bunuri comune: „Prin realizarea unei piste de atletism din material sinte­tic, care să permită folosirea suprafeţei indiferent de vre­me, primăria încurajează sportul şi sănătatea cu investi­ţii minime. Prin astfel de măsuri, spaţiul public (lacul şi aleile din apropiere) nu ar mai deveni doar un spaţiu de tranzit către centrele comerciale, ci ar deveni un obiectiv de vizitat şi socializat în sine pentru clujenii care ar benefi­cia astfel gratuit de zone pentru sport şi relaxare”.

Cunos­când limbajul mediatic în căutare de experți, abordasem câteva personalități recunoscute din domeniul medical, pe Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice, pe Mircea Bârsan, preşedintele Colegiului Medicilor Cluj și pe Anca Cerghizan, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, care și-au manifestat public sprijinul pentru petiție prin diverse declarații mediatice asumate instituțional. „Federaţia ade­ră fără rezerve la iniţiativa unei piste pentru alergători şi va sprijini întotdeauna facilitarea promovării activităţilor fizice. Motivaţia constă în faptul că activităţile fizice sunt o componentă esenţială a unui stil sănătos de viaţă. Dacă ac­tivităţile fizice se fac regulat, ele aduc un beneficiu enorm sănătăţii. Dacă nu se fac, sedentarismul va conduce la scă­derea calităţii vieţii”, explica pedant Nicolae Hâncu.

Dintre zecile de comentarii ale petiției, spicuiesc câteva. „Locuiesc în Mărăști doar din iarnă. E groaznică situația aici, trebu­ie luate măsuri imediate. Unde sunt parcurile în cartierul acesta foarte populat? Zona lacurilor ar avea un potențial deosebit (dacă e folosit cu cap). La ora actuală cei care alear­gă acolo riscă să fie loviți de mașinile care părăsesc minu­natul Iulius Mall (noul sport național), deoarece nu există nici măcar 60 cm de trotuar. PENIBIL!”, exclamă Cosmin. Alexandra felicită inițiativa și scrie că „orice spațiu deschis pentru mișcare este și un spațiu în care putem fi împreună și prin exemplu să oferim și altora ideea de participare la o viață activă și mai armonioasă”. Roxana își dorește nu doar piste de alergare, ci mai multe parcuri în cartierul Mărăști: „Propunerea mea pentru parc… spațiul ce aparținea fabri­cii Someșul. Nu-i așa că ar arăta mai bine și mai respirabil orașul cu niște copaci și spații verzi în zona Mărăști?”. Iar Mihnea scrie că „alergatul a devenit un sport tot mai po­pular în Cluj în ultimi 6 ani. În 2004, eram printre puținii care alergau în Parcul Iuliu Hațieganu, iar astăzi, în 2010, este de-a dreptul prea plină pista de alergare. Noi, clujenii, dorim mai multe piste de alergare!”.

Vine și răspunsul expeditiv al autorităților. Pe scurt, nu se poate demara vreo investiție pe acel spațiu pentru că zona e în litigiu, fiind revendicată de mai mulți proprietari deposedați abuziv în perioada comunistă. Cu toate aces­tea, tot primăria anunțase anterior petiției că va prelua de la Iulius Mall gestionarea lacurilor și a zonelor aferente prin Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca. Reprezentanții Iulius au spus că nu investiseră în zonă din cauza litigiului, în ciuda obligației asumate într-un parte­neriat cu primăria. În ciuda declarațiilor contradictorii, nu a existat o dezbatere serioasă pentru a vedea cu exactitate ce spații sunt revendicate de proprietari privați și care nu, prin ce înțelegeri ar putea fi redobândite în domeniul public acele terenuri, cum ar putea fi amenajate zonele nereven­dicate care sunt jumătate din zona Lacurilor Gheorgheni, potrivit declarațiilor lui Radu Moisin, primar interimar al Clujului în 2012.

Communities that don’t commune

Media se mulțumea cu explicațiile lapi­dare ale autorităților legate de revendicări care degrevau instituțiile de vreo răspundere. O explicaţie generală a dez­interesului mass-media de a duce dezbaterile mai departe cu privire la spațiile revendicate din preajma lacurilor și, în general, lipsa de reacție a opiniei publice postdecembriste la degradarea spațiului public și a privatizării sale ulteri­oare, constă în ideologiile neoliberale şi neoconservatoare care s-au manifestat în forţă în România postdecembristă şi care au îndemnat la privatizare indistinctă, la acumula­re materială individuală, în detrimentul întrebuinţării în comun a resurselor. Responsabili nu sunt doar politicienii sau oamenii de afaceri, ci și intelectualii anti-comuniști din anii 1990 care prin discursul lor public au modelat conşti­inţele extrem de individualiste şi egoiste ale generațiilor neoliberale de tineri, conștiințe care trăiesc în communities that don’t commune, după cum numesc anglo-saxonii soci­etăţi puternic polarizate economic şi fracturate social, aşa cum e cea românească.

 

De ce mă lupt ca activist cu valențe intelectuale pentru mize aparent nesemnificative, „sportive”, așa cum era cea legată de pista de atletism în jurul lacului? Unii colecţio­nează obiecte de tot felul, acumulează altele, devin propri­etari a tot felul de lucruri. Însă ce îmi place mie să depozi­tez adesea când stau într-un parc pe o bancă, în faţă la Bi­blioteca Centrală, când merg pe stradă cu biţa, sunt feţele oamenilor, corpurile lor, gâturile lungi ale fetelor, braţele viguroase ale amatorilor de fitness, gleznele subţiri ale ti­pei în fustă mini, privirea ridată a domnului în vârstă care a îmbătrânit frumos, spatele suplu, umerii deloc cocoşați ai tatălui cu un copil pe umeri care trec pe lângă la mine. Și e păcat că pot colecţiona atât de puţine senzaţii păgâne de acest fel într-o aglomeraţie de corpuri schimonosite de grabă, muncă şi stres.

 

Dincolo de estetica mea, un ideal al intelectualității radicale de-a lungul timpului a fost de a so­cializa avuția, mijloacele de producție ori decizia politică în condițiile unor sisteme fundamentate pe privilegierea accesului deţinătorilor de capital la decizii. N-am înțeles însă cum se poate ajunge la o astfel de eficiență a socializă­rilor hard, politice și economice, atâta timp cât nici măcar nu avem presiuni pentru spații comune suficiente, cu acces general și gratuit, pentru socializarea soft, flecară, ludică, consensuală și tihnită ori alteori conflictuală, de afișare a divergențelor. Doar după crearea a cât mai multe spații pu­blice de acest fel, degajate și indeterminate, vom forma un areal propice pentru a ne angaja variat în construcția unei noi democrații, în care politica nu se mai face la distanță, în afara noastră.

Privatizarea spațiului public

Ulterior petiției, reasamblez campania, mai politic, cu accent pe reaproprierea unui important spațiu public, dincolo de aspectele sportive sau estetice ale redobândi­rii zonei lacului. Aflăm din media că Iulius Mall se extinde cu două construcții pe malul lacului, un bloc de 10 etaje și celălalt de 4. La 10 aprilie 2012, trimit o scrisoare deschisă „cu privire la privatizarea spațiului public în Cluj-Napoca”, asumată de Grupul pentru Acțiune Socială și de camarazii de la Asociația Efectul Fluture. Scrisoarea este adresată Con­siliului Județean Cluj, care concesionase zona către Iulius Mall, dar și Comisiei de Urbanism și Primăriei Cluj-Napoca, care emitea autorizații pentru construcții după consulta­rea comisiei. În scrisoare, protestăm la adresa preconizate­lor construcții: „Spațiul public este confiscat de corporații. Când nu este anexat unor interese străine, negocierea spațiului public se petrece la nivel politic înalt, în afara unui acces larg al cetățenilor la luarea deciziilor. Exemplul tipic este extinderea actuală a Iulius Mall, în condițiile în care mall-ul a trunchiat și privatizat ireparabil unul dintre cele mai mari spații de socializare și de relaxare din Cluj”.

În continuare, dezaprobam inducerile în eroare ale Con­siliului de Administrație al S.C. UNIVERS T S.A, aflat în gestiunea Consiliul Județean, care și-a exprimat acordul de principiu cu privire la construcția de clădiri pe spațiul pu­blic motivând într-un document asocierea prin „creșterea atractivității zonei prin reamenajarea unor suprafețe cu destinația de spaţii verzi și prin proiectul de amenajare al lacului din imediata vecinătate a locației, prin implemen­tarea unor facilități de loisir precum pista pentru bicicliști sau cea pentru alergări, amenajarea unui debarcader sau, punctual, a unor spații de relaxare în vederea exploată­rii la maxim al efectului benefic al lacului”.

Însă în ciuda beneficiilor clamate, contractul de asociere semnat între Consiliul Județean și Iulius Mall nu prevedea nicio obliga­tivitate pentru Iulius Group de a investi în spațiul public din preajma lacurilor. La final, propuneam „aproprierea democratică a spațiului în care trăim și interacționăm în opoziție la privatizarea bunurilor publice“ și ca autoritățile competente să nu semneze eliberarea autorizațiilor de construcție pentru cele două clădiri de birouri: „Recoman­dăm încă o dată amenajarea arealului din preajma lacuri­lor din Gheorgheni, în urma unui concurs de proiecte și în urma deliberărilor colective, astfel încât aceste spații să nu mai fie zone de tranzit spre mall, ci locuri valoroase în sine, așa cum au existat în trecut ca spații de socializare și de loisir. De asemenea, recomandăm începerea unor tratative pentru rezolvarea amiabilă a proceselor de revendicare a unor spații de lângă lacuri de către proprietari privați, ast­fel încât interesul public să primeze în fața celui privat sau corporatist”.

 

Scrisoarea a fost trimisă strategic chiar înainte de discuțiile din Consiliul Local cu privire la autorizarea construcției, proiect respins în acea variantă de consilieri pentru că ar fi avut probleme cu documentația. Din asigu­rările diverșilor consilieri, atenți la subiect din cauza pre­siunilor apărute, a alegerilor locale din vara anului 2012 și a recurenței doleanțelor cetățenești pentru mai multe spații publice, primesc informații că proiectul blocurilor pe malul lacului ar avea șanse minime să fie aprobat. Însă Iulius Mall face presiuni în continuare la adresa Consiliu­lui Județean și Consiliului Local punând accentul pe crea­rea de locuri de muncă, aproximativ 2.500, și profitul pe care l-ar aduce orașului. Apoi, potrivit narațiunii specifi­ce marilor investitori, multinaționalele s-ar putea retrage din Cluj în lipsa acordării de „facilități” pentru investitori, adică dacă nu sunt construite clădirile de birouri lângă lac. „Exista riscul să pierdem aceste firme care activează pe plan internaţional. Ele au luat în calcul să-şi mute sediile în Bucureşti. Atunci am decis că merită să investim în aceste birouri şi am insistat ca ele să rămână în Cluj-Napoca, mai ales că aici avem în vedere şi componenta universitară a oraşului. Clujul este un centru universitar, iar firmele care lucrează cu cele mai înalte tehnologii au nevoie de personal calificat şi aici, de unde să îşi găsească forţă de muncă”, afir­ma directorul Iulius Mall, Sorin Guttman, în articolul Iulius Mall se pregătește să-și lanseze proiectul de extindere din Ziua de Cluj, semnat de Cosmina Fernoagă la 27 mai 2012. Arti­colul justifica extinderea mall-ului cu două clădiri în parca­rea de pe malul lacului și nu aborda, cu un minim echilibru jurnalistic, părerile adverse la adresa construcțiilor.

 

SOS Lacurile Gheorgheni

 

Carmen Costina, profesoară la școala particulară Elf din apropierea lacurilor, și soțul ei, Adrian Costina, mă contactează pentru a mediatiza semnalul lor de alarmă cu privire la traficul auto în jurul primului lac. Ei au un băiat la Școala Elf care este, de asemenea, interesat de cauză. Ide­ea stopării traficului revigorează demersurile mele răzlețe legate de amenajarea zonei lacurilor. Odată cu implicarea lor, campania are un nume: „SOS Lacurile Gheorgheni”. Căci dincolo de stoparea traficului auto, proiectul inițial al soților Costina, povestim să extindem ideea la oprirea construcțiilor dorite de Iulius Mall și, în fine, la amena­jarea zonei lacurilor. La o lună de la scrisoarea deschisă, trimitem pe facebook o invitație pe un ton emoțional la un soi de picnic protestatar: „Dreptul nostru la oraș este încăl­cat adesea de o logică îngustă a urmăririi profitului cu orice preț. Unde erau înainte parcuri, găsim acum construcții și înghesuială. Unde erau înainte spații de promenadă, găsim acum mașini și trafic. Unde erau înainte bărci, hidrobicicle­te și apă limpede, găsim acum cărucioare pentru cumpără­turi și apă tulbure. Dar e timpul să ne reclamăm dreptul la oraș, să creăm spații și bunuri comune, de care să se bucure cât mai mulți cetățeni”. Celor 150 de copii de la școala Elf, li s-au alăturat vreo 30-40 de tineri din mediul asociativ clujean, mulți dintre ei grupați în jurul Tinerilor Mânioși, formați în timpul manifestațiilor din ianuarie-februa­rie 2012, despre care povestesc în următoarea secțiune a cărții.

 

„Ceea ar trebui să fie un spațiu de relaxare acum este o zonă de trafic auto pe 2 benzi fără trotuar! Eu am fost un norocos. Am fost printre ultimii părinți care și-au plimbat copilul cu căruciorul în jurul lacului Gheorgheni ascultând păsărele și voci inocente de copii și îndrăgostiți. Între timp, lumea s-a schimbat. Copiii pot fi aduși repede la mall-ul de lângă lac și distrați de alții în mod profesionist, iar tu nu trebuie decât să plătești pentru asta. Poate am făcut și eu așa. Eu și familia mea ne-am hotărât să nu mai stăm deo­parte: dorim să spunem STOP traficului auto pe malul la­cului Gheorgheni! Tu ce crezi despre asta?”, spune Adrian Costina într-o declarație pe care am pregătit-o pentru un comunicat de presă.

 Copiii desenează pe zeci de metri în apropierea aleii de la primul lac cum își imaginează lacurile amenajate. Tinerii Mânioși aduc cearșafuri pe care sunt vopsite mesa­je haioase sau serioase: „Nu-i beton fără iarbă”, „Betonul nu produce oxigen”, „Vino mamă să îi vezi cum distrug la spații verzi”, „Nu vreau să îmi plimb copiii în mall” etc. Se produce un incident. În semn de nesupunere civică, Tine­rii Mânioși ocupă aleea și blochează mașinile care încep să formeze un convoi. Un șofer chiar doboară un manifes­tant care tocmai intrase în fața mașinii. Profesoarele de la Școala Elf se tem de acuzațiile părinților că ar implica în campania electorală copiii la un protest. Oricum, sintag­me ca „protest”, „conflict” sau „manifestație” nu apar în invitație pentru a nu leza imaginea școlii. Elevii din cla­sele primare și din gimnaziu stau speriați pe margine, în strigătele și claxoanele enervate ale șoferilor și vociferările protestatarilor. La rugămințile profesoarelor, încerc să le spun camarazilor mai radicali să se dea la o parte și să lase un culoar pentru mașini, dar degeaba. Profesoarele plea­că alături de copii. Sunt dezamăgit, mai ales că am văzut deseori la manifestații neînțelegeri de acest fel, ușor de ivit pentru că regulile acestor evenimente nu sunt trasate cu o ritualizare strictă dinainte, ele se ivesc pe parcurs. Mă simțeam între lumi, între pedagogia clasică a școlii cu teze ce evită enunțarea evidenței unei lumi conflictuale și anti­teza pedagogiei contestatare a stipulării conflictului, dar puțin atentă la o posibilă sinteză ulterioară, negociatoare și mai consensuală.

 

Mai facem o manifestație în iunie, legală însă, la care cerem și obținem stoparea traficului auto. Ca la preceden­tul eveniment, vine media locală. Suntem doar vreo 50. Timp de câteva ore, alergăm, jucăm volei, povestim cum putem pune amenajarea lacurilor pe agenda publică, ne dăm cu bicicleta, aranjăm un meci de baschet în părculețul din apropierea celui de-al doilea lac, ne bronzăm și visăm.