APEL LA PARTICIPARE: Festivalul de foarte scurt metraj Très Courts

Festivalul de foarte scurt metraj Très Courts
APEL LA PARTICIPARE
PENTRU SELECŢIA DE FILME FOARTE SCURTE ROMÂNEŞTI
„Around the Très Courts Romania”
Din 1991, Festivalul de Foarte Scurt Metraj „Très Courts” promovează filmul foarte scurt în întreaga lume. Ajuns în România din 2007 la iniţiativa Institutului Francez din România, acest festival a cunoscut de la an la an o extindere tot mai mare, fiind în prezent difuzat, simultan la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai, în aproximativ 70 de oraşe de pe glob, dintre care în jur de 25 de oraşe în România.
Sub eticheta Around the Très Courts România – competiţia românească, sunt grupate filme foarte scurte realizate în România. Încă de la prima ediţie în România, Institutul Francez a dorit încurajarea talentelor şi a creaţiei cinematografice locale. De aceea a fost creată competiţia specială de scurt metraje româneşti.
Este o ocazie excelentă pentru cineaştii amatori sau profesionişti, studenţii la film şi arte vizuale, sau pentru cei care au pur şi simplu o idee genială pe care doresc să o arate lumii întregi, să îşi demonstreze talentul.
Aveţi timp până pe 28 februarie 2013 pentru a trimite filmele voastre foarte scurte însoţite de formularul de înscriere (disponibil pe site-ul www.trescourt.ro) pe adresele Institutelor Franceze din Cluj, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Singura condiţie impusă este ca durata filmului sa nu depăşească 3 minute. Toate genurile sunt acceptate : ficţiuni, documentare, animaţie, filme realizate cu telefonul mobil. Participarea este gratuită.
În luna martie, un juriu format din specialişti ai audiovizualului, membri ai reţelei culturale francofone şi parteneri va selecţiona în jur de 20 de filme româneşti care vor alcătui selecţia „Around the Très Courts România 2013”. Aceasta va fi proiectată în perioada 25-28 aprilie 2013, alături de selecţia internaţională, în aproximativ 25 de oraşe din ţară participante la festival. Larga difuzare a festivalului Très Courts în România este cel mai bun motiv pentru a participa în competiţie: filmele româneşti ajung la peste 6000 de spectatori din oraşe mici şi mari din toată ţara (vezi lista oraşelor pe site).
Filmele româneşti selecţionate se vor întrece pentru Premiul juriului – decis de Juriul festivalului, pentru Premiul Publicului – decis de voturile spectatorilor de la fiecare proiecţie a Festivalului din România şi Premiul Francofoniei – decis de un juriu special.
Premiul Juriului constă într-un trofeu, un smartphone oferit de Orange, o tabletă de 10 inci oferită de Altex şi un sejur de 3 nopţi la Cluj-Napoca în perioada Festivalului de Film Transilvania, cu participare la proiecţiile şi evenimentele TIFF în calitate de „guest”, oferit de Institutul francez.
Premiul publicului constă dintr-un trofeu, un smartphone oferit de Orange şi un un sejur de 3 nopţi la Cluj-Napoca în perioada Festivalului de Film Transilvania, cu participare la proiecţiile şi evenimentele TIFF în calitate de „guest”, oferit de Institutul francez.
Organizaţia Internaţională a Francofoniei acordă un premiu special celui mai bun film românesc care utilizează limba franceză şi/sau care abordează una dintre temele:

drepturile omului, pace şi democraţie

diversitate lingvistică şi culturală

dezvoltare solidară şi durabilă

educaţie şi formare
Premiul OIF are o valoare de 250 de euro şi este însoţit de o diplomă.
Regulamentul şi fişa de înscriere în festival, precum şi alte detalii sunt disponibile pe site-ul Très Courts Romania: www.trescourt.ro sau www.foartescurt.ro, secţiunea Regulament.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress