Propunerea de amenajare a unei camere din clădirea Boema realizată de studenții arhitecți și artiști sub îndrumarea lui Radu Morar (sculputură), echipei atelierMASS (arhitectură), lui Kallo Angela (instalație și performance) și lui Septimiu Jugrestan (sculptură).
Aici puteți citi contextul publicării acestui articol cu numarul II. În acest episod al serialului vă prezint primele intenții de ‘ocupare’ temporară a unui loc specific Clujului până la sfârșitul anilor ’90. Probabil mulți dintre noi nu știm mare lucru despre Grădina Boema și ce anume a însemnat pentru oraș acest punct al life-style-ului clujean. Această intenție a studenților a suscitat cel mai mare interes din partea presei locale. Reiau mai jos, selectiv și cât mai linear (pentru adaptarea conținutului la prezentarea de tip blog), ceea ce se poate lectura din planșele produse de participanți și expuse săptămîna trecută în Zorki Photo Cafe.
2. Grădina și clădirea Boema
Timp de cinci zile, Asociașia Studenţilor Arhitecţi Cluj, Asociaţia Studenţilor de Arte şi Design, Facultatea de Arhitectură şi Urbanism şi Universitatea de Arte şi Design și-au unit forţele şi au încercat să descopere Grădina Boema. Workshop-ul premergător Zilelor Arhitecturii iși propune găsirea unor soluţii palpabile de reanimare a fostei grădini de vară din centrul Clujului. În acest sens, echipele de studenți de la facultățile de arhitectură și arte, coordonate de Radu Morar (sculputură), echipa atelierMASS (arhitectură), Kallo Angela (instalație și performance) și Septimiu Jugrestan (sculptură), crează un parcurs reprezentativ în interiorul clădirii și amenajează temporar spațiul exterior.
InterimCând o clădire nu este locuită, când nu este umplută de folosință, când este lăsată vidului, ea dispare încet din memoria oamenilor, devine un loc al amneziei și al interdicției. […] Din păcate, scenariul ilustrează prea multe imagini ale orașului nostru postsocialist. […] Procesul uitare-nepăsare-distrugere se insinuează ca o normalitate într-o economie (cotidiană) a lipsurilor, iar competiția priorităților favorizează resemnarea și dezafecțiunea ca și mecanisme de coping.Reacție …[…] În așteptarea soluțiilor definitive de salvare și reapropiere a corpurilor abandonate, instigăm la utilizări intermediare, la ocupanțe (i)legale, la invazii artistice și guerrillă culturală. […] Tranziția este combătută cu temporar și tranzitoriu: spațiile sale trebuie reintroduse în constiința utilizatorilor și în harta mentală a orașului. Experiențele spațiale ale degradării și abandonului produc amărăciune, dar și trezire și re-interesare.A face vâlvă, a aduce în discuție, a ațâța discursul, a face vizibil și accesibil, a incomoda și a stingheri, sunt mecanisme de reacție împotriva uitării. Interimatul devine astfel o strategie-ideologie prin care normalitatea îsi croiește drum către suprafată, iar invitația e adresată tuturor. (text arh. Silviu Aldea)–
Scena Vechea scenă este învăluită de o graţie deosebită. Betonul spart poartă cu el poveşti şi aproape că poţi să-ţi închipui protagoniştii care altă dată dădeau viaţă acestui loc. Pentru că e cu adevărat specială, ne-am hotărât să o păstrăm aşa acum este ( în ideea conservării unei mici părţi din ceea ce a fost odată Boema) şi să o extindem, astfel încât să poată oferi noilor ocupanţi libertate de creaţie.Pasarela. Acest obiect nenatural are un rol sensibil. Nu vrea să epateze prin artificialitate; el survolează silenţios incinta, o ocroteşte şi o îmbrăţişează îmblanzindu-i rigidităţile. Cercul reprezintă uniunea delicată între interior şi exterior, între firesc şi nefiresc, între vechi şi noi. El contrastează numai aparent, prin material şi volum cu restul spaţiului.Mini grădina. Şi pentru că vorbim totuşi de o grădină, ne-am gândit să-i copleşim colţurile cu vegetaţie, iar calcanul vechi care o să fie împodobit cu bucăţi de oglindă, să ducă oaza de verdeaţă dincolo de ziduri.
Încăperile subsolului şi ale parterului sunt ideale pentru expoziţii, evenimente sociale, petreceri şi prelegeri. Ele intenţionat au fost neabordate, lăsându-le celor care le folosesc libertate maximă de amenajare, a fost propus un bar.
Zona Barului. Încăperea fostei bucătării e dominată de corpul hotei. Masivitatea acestui element spectaculos a inspirat designul barului care vine ca o replică inversă. Realizat din metal, barul dă un plus de greutate, creând un spațiu compact.–
Sala cu casă. O nişă în formă de casa, aflată în spatele uşii, a declanşat instant dorinţa de a crea o proiecţie a acesteia atât la nivel obiectiv, cât şi la nivel simbolic. Intrând în încăpere, publicul nu observă nişa respectivă ci doar proiecţia ei la o scară mărită, generată de o reţea de fire. Structura care se creează oferă posibilitatea privitorului de a pătrunde în interior. Imaginea care se creează în prezenţa vizitatorului este completată de credo-ul acestei lucrări, înscrise pe perete: poate fi a ta. Sursa de lumina şi reţeaua de fire vor crea un joc de lumini şi umbre, vibrat de prezenţa privitorului.–
Sala scrijelită. Zidurile sângerează deja de ignoranţa celor care le-au zgâriat. Şi totuşi, într-un loc care inspiră sărăcie şi degradare, găsim semne ale prezențelor umane calde. Urme lăsate de înălţimile copiilor pentru care această casa a fost un cămin cândva, impresionează. Aşa a venit ideea unei camere de confesiuni. scrise…nescrise…secrete sau nu…casa asta zice atât de multe! haideţi să-i spunem şi noi înapoi!
Salonul şi separeul. Împărţit, fragmentat, confuz.Ceea ce era odată un salon boem, a fost uitat. Impactul pe care epoca comunistă l-a avut a supra locului e mult prea mare. Divizarea camerei în trei camere mai mici şi un hol înghesuit nu complimentează spaţiul. Aşadar, dihotomia locului dictează o singură soluţie. Suprapunerea axelor temporale şi intrepatrundarea identităţilor.
Sala cuielor. Se propune o încăpere labirint, un parcurs iniţiatic, prin care publicul poate accesa alte spaţii ale casei. Cele trei accese ale încăperii sunt legate printr-o reţea de platforme în pantă, pe care deplasarea este îngreunată de traseul îngust. Discomfortul este accentuat şi de aspectul vizual agresiv pe care îl dau cele 5000 de cuie care se află în spaţiile libere dintre platforme. Funcţia iniţială de fixare a podelei este convertită. Parcursul are şi puncte de respiro – platforme adiacente unde publicul are posibilitatea de a poposi câteva clipe. Iluminarea încăperii are valenţe dramatice dată de lumina razantă de la nivelul solului. Se creează astfel un joc de lumină – umbră, clar – obscur. Această atmosferă este completată de lumina de altă natură provenită din interiorul sobei sparte.
Podul. Un loc imens plin cu hamace, raze de lumină discrete, expoziţii, obiecte cu care poţi să interacţionezi. Podul este un loc unde socializarea se duce în alţi termeni… care sunt aceştia?
Sorry, comments are closed for this post.