Azi la Temps D’Images

Duminică, 11 noiembrie, cea de-a 3-a zi de festival, TEMPS D’IMAGES propune 3 evenimente diferite, ca să ne putem artiva garantat. Avem pe la prânz o dezbatere, pe seară un spectacol de teatru şi, mai târziu, unul de dans. La dezbatere vom întâlni oameni ai artelor de spectacol din sectorul independent , la teatru ne ciocnim de o abordare neconvenţională şi spontană iar la spectacolul de dans vom descoperi (sau nu) cum creşte în noi un monstru mai mult sau mai puţin Kaiju. Toate cele trei evenimente pun în discuţie tema prezentului pe care ar trebui fie să ni-l asumăm, fie să îl schimbăm. Festivalul propune, artiviştii aleg!

Dezbatere

La Barul Fabricii de Pensule (la etajul 1, în faţa Sălii Studio), duminică, la ora 14:30, întâlnirea indepenţilor reuneşte artişti, spaţii, producători din teatrul independent din colţuri diverse ale României care-şi vor prezenta proiectele, ideile şi spectacolele. Cei care sunt interesaţi de cum se facesau ce se face sau de ce se face teatru în afara instituţiilor de stat vor primi câteva răspunsuri în cadrul dezbaterii Cine, ce, cum, unde. Scurt circuit de proiecte independente.

Teatru

După dezbaterea de astăzi, urmează spectacolul promis duminică, ora 19:00, la Casa Radio: Preoteasa. 12 copii rromi şi maghiari din satele din centrul României vor susține un spectacol ce combină metode inovative de pedagogie dramatică din teatru şi film, la graniţa dintre realitate şi ficţiune. Regizorul acestui spectacol, Árpád Schilling, este şi fondatorulCompaniei Krétakör, companie ce şi-a schimbat de-a lungul timpului formatul iniţial, extinzând cercul de participanţi de la adulţi la copii şi elevi.

Dans

La Teatrul Maghiar, Sala Studio, începând cu ora 21:00, căutăm un monstru. Numele lui este Kaiju şi are la bază imaginea monştrilor giganţi din filmele animate japoneze. Dar ce să caute în noi un monstru şi de unde ar apărea el? Nu ştim. Vom afla prin explorarea ideii de copilărie eternă pe care ne-o propune coregraful Eric Minh Cuong Castaing Cartoon. Spre final ne vom da seama dacă mass-media şi filmul – în general şi în particular – reuşesc să formeze în noi un mic sau mare monstru.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress