Loteria nașterii

* „Loteria nașterii”, documentar semnat de Raoul Martinez, va fi proiectat în prezența regizorului

* Vizionarea va fi urmată de o petrecere unde va mixa Nico de Transilvania

Cluj-Napoca, 23  octombrie 2012. Seria proiecțiilor speciale de la Casa TIFF continuă vineri, 26 octombrie, de la ora 20.00, cu documentarul „Loteria nașterii”, realizat de Raoul Martinez. Filmul reprezintă prima parte a trilogiei „Să creăm libertate”. Inițial, acest proiect a fost gândit în spațiul online ca un set de filme, eseuri și picturi ce explorează relația dintre putere, control şi libertate într-o societate democratică. Filmul, care va fi proiectat în premieră în Romania, la Casa TIFF , este primul episod lansat ca producție de sine stătătoare. Proiecţia va fi urmată de o sesiune Q/A la care va participa regizorul.

Documentarul include interviuri cu intelectuali de marcă la nivel mondial: jurnaliști, academicieni, istorici, filosofi, psihologi şi activişti care încearcă să înțeleagă forțele culturale, educaționale și comerciale care ne influențează. Printre aceștia – Howard Zinn, Vandana Shiva, Steven Pinker, Tony Benn, Michael Albert, George Monbiot, Nick Davies, Daniel Dennett, Bill Fletcher, Kathleen Taylor și Jeff Schmidt.

„Încă de la naștere, mințile noastre reprezintă un câmp de bătălie al unor forțe aflate în competiţie. Rezultatul acestor lupte determină societatea pe care o creăm. Acest film este despre forţele culturale, educaţionale şi comerciale care dau formă identităţii noastre, deseori în maniere care limitează atât liberteatea noastă personală, cât şi cea politică.”, explică Raoul Martinez conceptul care a stat la baza întregii trilogii.

Filmele din proiectul „Să creăm libertate” unesc punctele dintre sistemul de educaţie, media, relaţii publice, democraţie şi economie pentru a oferi o perspectivă alternativă asupra societăţii actuale şi asupra viitorului pe care oamenii îl creează.

Coloana sonoră a documentarului a fost realizată de Nico de Transilvania, cunoscută publicului românesc prin faptul că a compus și coloana sonoră a documentarului “Wild Carpathia”. Filmul a fost nominalizat la secţiunea “cel mai bun documentar” în cadrul Festivalului de Film Raindance, în septembrie 2012.

Raoul Martinez este un artist, scriitor şi documentarist stabilit la Londra, provenind dintr-o familie de scriitori şi artişti. A părăsit şcoala la vârsta de 17 ani şi a devenit ucenicul unui pictor internaţional de portrete, şi a studiat pe cont propriu manifestând un interes deosebit pentru filosofie, psihologie, economie, politică şi istorie. “Să creăm libertate” este prima lui serie de filme documentare. Momentan Martinez scrie o carte cu acelaşi nume. Portretele sale au fost selectate pentru a fi expuse în Galeria Naţională de Portrete din Londra.

După proiecția de la ora 20:00, organizatorii au pregătit o petrecere unde va mixa Nico de Transilvania. DJ-ița originară din Ardeal a pregătit un mix de muzică vintage combinată cu un funk proaspăt, cu influențe balcanice. Nico a mai mixat la Cluj în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde s-a bucurat de aprecierea pasionaților muzicii de gen.

Intrarea la eveniment costă 20 de lei pentru film și petrecere și include o băutură din partea casei. Cei care doresc să participe doar la film sau doar la petrecere vor plăti 10 lei (fără băutură din partea casei).

***

Situată pe Strada Universităţii nr. 6, Casa TIFF este un spațiu flexibil și multicultural care își propune să promoveze educaţia cinematografică şi nevoia de exprimare prin artă, cultivând şi dezvoltând pasiunea pentru film, fotografie, teatru – artele vizuale în general, în rândul clujenilor. Casa TIFF a fost inaugurată în luna iunie a acestui an, cu ocazia celei de-a 11-a ediții a Festivalului Internațional de Film „Transilvania”, și are ca motto Inspiring Creativity.

Pentru mai multe informații accesaţi www.creatingfreedom.info, – cu propria galerie foto și video; www.facebook.com/CreatingFreedomProject /www.twitter.com/cfreedom.

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2018 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress