Vineri seara la cinematograful Florin Piersic s-a dat startul Festivalului de Film de Comedie. Nu m-am aşteptat deloc şi m-am bucurat foarte tare să constat că festivalul ăsta a luat o mare amploare, comparabilă cu a TIFF-ului. Actori, bliţuri, voluntari, promoţii, săli pline. Filmul care a deschis oficial cea de-a 4-a ediţie a fost Oricum te iubesc (Den skaldede frisør), Danemarca 2012. Doi tineri urmează să se căsătorească, ocazie cu care parinţii lor se cunosc şi dezvoltă ceva mai mult decât o simplă prietenie. Nunta va avea loc în Italia, iar imaginile creează o atmosferă perfectă pentru idile, deşi odată ce te obişnuieşti cu asta, subiectul devine plictisitor. Îl puteţi vedea la Cinema Florin Piersic – joi, 18 octombrie 2012 de la ora 19:00 şi duminica, 21 octombrie 2012 de la ora 18:00.
Sâmbăta mi-am început-o dimineaţa devreme cu Vârsta raţiunii (L’âge de raison), Franţa 2010.O femeie realizată din toate punctele de vedere se confruntă cu o criză de maturitate. Ajunge să îşi analizeze drastic deciziile importante din viată, fiind măcinată de diferenţele între cine şi-ar fi dorit să devină când era copil şi ceea ce a devenit. Un film optimist care va mai rula la Cinema Florin Piersic – miercuri, 17 octombrie 2012 de la ora 15:30 şi vineri, 19 octombrie 2012 de la ora 10:00.
Seara mi-am încheiat-o cu un film pe gustul meu. După The Royal Tenenbaums, l-am pus pe Wes Anderson pe lista regizorilor mei preferaţi, aşa că abia am aşteptat să văd Moonrise Kingdom. Şi nu m-a dezamăgit. Filmul urmăreşte aventurile a doi copii care se îndragostesc şi stabilesc să fugă împreună de-acasă. Îmi place că Wes Anderson reuşeşte să amestece într-un mod foarte ironic şi satiric realitatea cu fantasticul şi mereu crează o atmosferă originală şi amuzantă. Din distribuţie: Bruce Willis, Edward Norton, Bill Murray. Va mai rula la Cinema Victoria – miercuri, 17 şi vineri, 19 octombrie de la ora 21:30.
La finalul week-end-ului am vazut Isteria (Hysteria), Marea Britanie/Franţa/Germania, 2011 – un film foarte bun pentru o zi mohorâtă de duminică. Într-o Londră în care majoritatea femeilor aveau simptomele isteriei, un tânăr doctor inventează un obiect menit să pună capăt suferinţelor sărmanelor doamne – vibratorul. Un film antrenant care captează atentia pe tot parcursul celor 100 de minute. Mai rulează la Cinema Florin Piersic – miercuri, 17 octombrie 2012 de la ora 22:30 şi la Cinema Victoria – joi, 18 octombrie 2012 de la ora 19:00.
Sorry, comments are closed for this post.