Recenzie: OCS & QD în Flying Circus

Da, slicker ar trebuie să-şi cumpere un aparat foto propriu.
Adevărul e că Omul cu Şobolani a scris istorie în aceşti 15 ani de când există în muzica underground românească. La Cluj, OCS e una din formaţiile care adună lume în subteranul sfârşitului de săptămână, deci cluburile se ‘bat’ să îi aibă. Nu ştiu ce se întâmplă la Bucureşti, dar sâmbătă au adunat foarte multă lume în Flying Circus. Atât de multă încât pe unii chiar nu-i văzusem niciodată. Omul cu Şobolani a numărat bobocii, am putea zice. De-a lungul celor 15 ani de carieră OCS nu prea pot fi acuzaţi de niciun păcat: deşi abordează un stil care a devenit între timp manieră, ei au ştiut tot timpul să se reinventeze, deşi nu radical. Versurile aparent fără vreo referire temporală, spaţial sau politică etc. au contribuit la succesul relativ constant al trupei. La fel ca la orice concert OCS, trupa a performat ‘ca pe album’, cu o vocea experimentată într-ale live-urilor. Probabil că asta e problema de fapt, nu li se prea poate reproşa nimic.
Bun, şi acum motivul real pentru care eu (cel puţin) mă aflam acolo era nu neapărat pentru a-i sărbători pe OCS ci pentru a-i vedea/auzi pe Quantum Drive pentru a II-a oară. Debutul lor de la Fabrica de Pensule din primăvară mi-a dat revelaţia unui noi suflu la Cluj. Deşi par destul de diferiţi ca personalităţi, se simte că procesul de creaţie e bine ţinut în mâna de o singură persoană. Bineînţeles că se vede din public că trupa gravitează în jurul solistului. Nu vreau să neg contribuţia celorlalţi, mă refer doar la o anumită atitudine de respect fără de mijloc şi nu cred că e vorba de eternul sindrom al solistului cap de afiş. Cred că e vorba de exhibarea unui univers foarte bogat muzical la care ceilalţi membrii contribuie constructiv. Rezultatul este uimitor de ‘actual’ şi, în acelaşi timp, foarte personal (dacă nu intim). Bineînţeles că uneori amprenta trupelor ascultate acasă este exagerată, dar overall QD impun un stil pe care nu poţi să-l iubeşti din prima (aşa cum toată lumea îi iubeşte pe OCS… s-au i-a iubit cândva). Ai opţiunea de a încerca să-i înţelegi şi să-i accepţi (trebuie să depui un oarecare efort) sau să-i rejectezi din prima. Dar e o nuanţă aici, nu e o rejecţie instantă deci subconştientă, ci e una foarte conştientă, consecinţa intrigării pe care ţi-o crează. Intrigarea că, deşi nu-ţi plac în modul clasic al plăcerii auditive, simţi că e ceva mai mult acolo, de descoperit. Printre altele, e vorba de vocea care trece prin foarte multe layere chiar şi live, astfel încât la Saint Tropez eu aveam impresia că sunt 2 voci diferite la refren. Acceptarea asta e un fel de poarta către ‘paradis’ de care nu trece oricine…
FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2018 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress