Cale de un google, intervenţiile lui Denis Tricot nu par mare lucru, fapt pentru care las postul ăsta fără niciun fel de visual. Artistul francez se află la Cluj la invitaţia organizatorilor Scenei Cetăţii via Fabrica de Pensule. A avut şi o prezentare la Casa TIFF. Până în punctul ăsta nimic impresionant deşi a ‘intervenit’ din Vietnam până la Roma. Aseară, înainte de mare deschidere de la FdP am dat o tură pe Cetăţuie să mă conving şi live de lucrările lui. Eram destul de sceptic pentru că artistul a spus la conferinţă unele lucruri cu care nu sunt de acord. Întotdeauna foloseşte acealasi material (plăci din lemn de plop de anumite dimensiuni şi cabluri cu care le tensionază) indiferent de context. Asta-i primul lucru pe care îl observi din fotografii: pavilionul de ceai din Vietnam şi camping-ul de sinistraţi sunt 2 contexte atât de diferite, şi totuşi artistul nu face nimic altceva decât că plasează în aceste spaţii o sculptură în sensul clasic al termenului (ce-i drept, temporară). Grija faţă de context este pur estetică, te întrebi la modul cel mai serios dacă mai e legitim să faci chestia asta chiar şi în artă… Eu cred că rişti foarte mult dacă îţi asumi acest lucru. Ideea e că fotografiile lucrărilor nu transmiteau aproape nimic din experienţa trăită. Probabil că nu erau bine realizate. Oricum, un alt lucru deranjant la conferinţă a fost că din cadre lipseau complet oamenii. Or, ştim de la arhitecţi cât de importanţi sunt oamenii în perspective – nu doar îţi legitimează social propunerea ci şi dau scară obiectelor reprezentate. Omul e măsura tuturor lucrurilor. Tricot părea că urmăreşte tocmai inversul. Am plecat de la conferinţă fără să-mi dau seama care sunt dimensiunile instalaţiilor lui. În plus, la un proiect din Franţa, pe o ‘unitate de locuit’ a la Le Corbusier, Tricot spunea că a avut un ajutor care locuia acolo, iar instalaţia a constat din atârnarea plăcilor de la ferestrele oamenilor. Deci a fost participativ. Nu se simţea nimic altceva decât demers artistic pur vizual. Într-o propoziţie aş putea zice că Denis Tricot este exact stereotipul artistul în care nu cred: autor, manierist, estet.

Abia aseară când am ajuns în incinta Cetăţuii mi-am dat seama de faptul că intenţionat scoate omul din fotografii, intervenţiile lui trebuiesc consumate live. Temporaritatea nu poate fi imortalizată – transmite artistul, el se delimitează net de reprezentare. Lucrările lui nu preced sau incită trecătorul, ci dimpotrivă, îi arătă nişte linii de forţă care succed fluxurile umane. Aceste fluxuri sunt acolo datorită omului care a locuit dintotdeauna acel spaţiu, e simplu ca la fizică: pilitura de fier desenează undele magnetului, Tricot ‘desenează’ tridimensional  pe unde a trecut şi va trece omul.