foto: adevarul.ro

Pentru a descrie concertul lui Leonard Cohen, omul metaforelor (sună ca un mit, dar El există, L-am văzut!) cuvintele pot părea insuficiente şi stângace. Totuşi, voi încerca să o fac cât mai bine în rândurile care urmează. Aşa, cu cuvintele mele.

It’s 8 in the evening, the end of september

În 22 septembrie, la o zi după ziua lui de naştere, orele 20 trecute fix (deşi pe bilete scria 20:30) Leonard Cohen îşi începe recitalul cu piesa “Dance me to the end of love”, piesă care nu a putut fi savurată în totalitate de cei care abia intrau în incintă şi îşi căutau nerăbdători locurile. Nici de următoarele melodii lumea nu s-a putut pe deplin bucura din cauza haosul şi vâlvei create de cei responsabili cu organizarea, care au permis accesul doar cu 10 minute înainte de începere. Până la urmă însă, spiritele s-au calmat, lumea aşezat şi sufletele înduioşat. Ah, şi părul de pe mână ridicat.

“I didn’t come to Bucharest to fool you.”

Aşa ne mărturisea el, printr-o adaptare a versurilor piesei “Hallelujah”. And he didn’t. A fost exact cum îmi imaginam, ba chiar mai mult. Vocea lui a fost mai pătrunzătoare, orchestraţia mai impecabilă (ştiu că “impecabil” e la superlativ, dar cei care au auzit-o îmi înţeleg şi iarta această greşeală) şi organizatorii… mai dezorganizaţi şi exigenţi.

În prima parte a concertului am reuşit să ne aşezăm pe jos, în sectorul VIP şi să ne legănam trupurile în timp ce cântam versurile celebrelor piese “Hey, That’s no Way to Say Goodbye”, “Waiting for the Miracle” sau “Sisters of Mercy”. Piesele clasice au fost frumos alternate cu cele noi de pe “Old Ideas”, făcându-ne să ajungem la concluzia că toate-s vechi şi nouă toate. Eu, şi probabil, persoanele din jurul meu am fi preferat ca sunetul să fie mai tare, nu de alta, dar eu pot fi auzită cântând la orice chef, pe când ocaziile de a-l asculta pe Cohen sunt mai rare.

După o pauză de 15 minute a urmat partea a doua a concertului, iar nouă nu ni s-a mai dat voie să stăm pe jos, rămânând să savurăm concertul din stânga scenei, în picioare. Precum am mai spus, orchestraţia a avut un rol foarte important în acest concert. Fiecare membru al trupei a avut momentul său, piesele începând sau sfârşindu-se cu câte un solo de chitară / vioară / orgă. Şi la partea vocală Leonard Cohen a fost generos, “Alexandra Leaving” fiind interpretată în întregime de Sharon Robinson, după ce Cohen a recitat câteva versuri din piesă. Contribuţia ei la interpretarea pieselor a fost la fel de importantă ca şi cea de pe albumul “Ten New Songs”, unde Sharon şi Cohen par a fi o trupă de sine stătătoare, mai degrabă decât doar colaboratori. Surorile Webb ne-au adus şi ele pe culmile extazului, interpretând cu vocea lor angelică, “Coming Back to You”.

I can’t forget AND I DO remember what

Văzându-mi expresia feţei şi cum mă entuziasmez/ cânt/ mă comport “anormal” pe piesa ”Take This Waltz”, prietena mea m-a întrebat dacă am mai fost vreodată la un concert mare. Nu, nu am mai fost la niciun concert aşa mare, fie că vorbim obiectiv despre amploarea propriu-zisă a concertului sau impactul subiectiv pe care l-a avut asupra mea. Am simţit nevoia să împart aceste momente şi cu prietenii mei, de aceea chiar dacă poate părea o lipsă de respect să stau mereu cu telefonul în mână, am sunat la Zalău, Cluj şi Vienna. Pentru fiecare aveam o altă piesă care li se potriveşte şi cu care se identifică. E foarte interesant cum reuşeşte Cohen să ajungă la noi, să ni se strecoare subtil în adâncuri şi să ne atingă our bodies with his mind. Reacţiile noastre fiziologice pot confirma asta. Nu mai ştiu un alt artist care să o facă atât de bine, să sensibilizeze o gamă aşa variată de oameni. Datorită semnificaţiei şi relevanţei personale pe care o au melodiile lui Leonard Cohen sunt convinsă că multora dintre noi acest concert ne va rămâne în memorie ca unul din evenimentele importante la care am fost părtaşi. Dar să ne întoarcem la firul povestirii.

The God of Love preparing to depart

Trecuseră deja trei ore de la începerea concertului, trei ore foarte intense, însă acestea tot păreau insuficiente în comparaţie cu larga paletă de sentimente şi trăiri pe care Leonard Cohen a demonstrat că le poate transmite, de-a lungul carierei. M-a surprins faptul că nu am plâns deloc, ba chiar mă simţeam fericită (“I haven’t been this happy since the end of World War II”, vorba aia) dar am pus asta pe seama entuziasmului şi am decis că o să plang acasă. Cohen s-a întors la bis cu încă trei piese, piese care ne-au găsit căţăraţi pe gard, organizatorii hotărând că e timpul să ne lase să ne dezlănţuim, aşa cum am fi facut-o în mod normal de la începutul concertului. Marele regret a fost faptul că nu a cântat preferata mea, “Famous Blue Raincoat”. Pe lângă asta, aş mai fi dorit să aud câteva piese, cum ar fi “Is This What You Wanted?”, “A Thousand Kisses Deep” sau “Closing Time” (la care a făcut referire şi pentru un moment am crezut că o să avem parte de ea). Artistul ne-a spus la finalul ultimei piese “Save the Last Dance For Me” că suntem frumoşi şi asta m-a dus cu gândul la romanul lui “Beautiful Losers”. Losers, pentru că s-a încheiat concertul şi Cohen ne-a părăsit deşi încă speram să întoarcă în salturi joviale cum o făcuse înainte.

But now it’s come to distances and both of us must try, your eyes are soft with sorrow, hey that’s no way to say goodbye!

Am acceptat, într-un final, faptul că despărţirea e inevitabilă. Asta cred că încearcă Leonard Cohen să ne facă să înţelegem: toate au un sfârşit şi trebuie să găsim înţelepciunea şi forţa de a ne resemna şi a accepta inacceptabilul. Eu îi mulţumesc că măcar raţional am putut face asta dar totuşi, sper din tot sufletul ca acest concert să nu fi fost singura noastră întâlnire.

Cum am zis la început, nu ştiu dacă am ales cuvintele potrivite să mă exprim dar mă bucur că aţi ajuns până aici cu cititul şi m-aş bucura şi mai tare dacă v-a plăcut să o faceţi.

Sincerely, A. Păcurar

Setlist

Partea 1

Dance Me to the End of Love

The Future

Bird on the Wire

Everybody Knows

Who by Fire

Darkness

Sisters of Mercy

Hey, That’s No Way to Say Goodbye

Amen

Come Healing

In My Secret Life

Going Home

Waiting for the Miracle

I Can’t Forget

Anthem

Partea 2

Tower of Song

Suzanne

Night Comes On

Heart with No Companion

The Gypsy’s Wife

The Partisan

Democracy

Coming Back to You

Alexandra Leaving

I’m Your Man

Hallelujah

Take This Waltz

Bis

So Long, Marianne

First We Take Manhattan

Save the Last Dance for Me