Concert: Lights Out! & Quantum Drive @ Gambrinus Pub

Lights Out! şi Quantum Drive în Gambrinus Pub, sâmbătă 22 septembrie.

Conturată în februarie 2010, Lights Out! este o trupă de indie/psychedelic din Cluj-Napoca. Compusă din patru liceeni/prieteni, Lights Out! intră în atenţia scenei muzicale în toamna lui 2010, odată cu înregistrarea primei piese „Inside Out”, cu care participă la concursul byron|Rock You Highscool 2, unde câştigă premiul de popularitate. Trupa ia avânt, iar accentul începe să cadă pe compoziţiile proprii.

Concertele se înşiră în lanţ, Lights Out! ajungând să împartă scena cu trupe bine cotate din „noul val” românesc, precum Grimus, The MOOoD, Omul cu şobolani, The Mono Jacks, The Amsterdams, Snails ş.a.m.d..

Februarie 2012 îi găseşte pe Lights Out! lansând „EOD”, primul single de pe EP-ul de debut, „Patience”. La jumătatea lunii martie, blogul românesc Babylon Noise alege tânăra trupă clujeană să reprezinte România în cadrul Music Alliance Pact, cu piesa „Origin”, extrasă de pe acelaşi EP. „Patience” a fost lansat pe 7 aprilie la Cluj, la Fabrica de Pensule, şi poate fi găsit spre download aici.

Pe 2 iulie Lights Out! bifează lansarea online a primului videoclip din cariera formaţiei, la „Mirror”, a 5-a piesă de pe discul de pe „Patience”, un videoclip filmat şi editat de către tânărul artist vizual Sebastian Florea, student la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca (). Cu acelaşi videoclip participă în cadrul competiţiei internaţionale RØDE Rocks, unde câştigă locul 3, devansând peste 500 de trupe din 40 de ţări de pe întreg
mapamondul.

Linkuri utile:

www.thelightsareout.com
www.youtube.com/user/LightsOutBandCluj
www.last.fm/music/Lights+Out%21
www.soundcloud.com/lightsoutband

Quantum Drive este un proiect muzical iniţiat de Ovidius Măcicăşan (voce, chitară ritmică) şi de H.G. Alex (tobe) în urmă cu un an. Iniţial colegi într-o altă trupă clujeană, cei doi cad de comun acord să înceapă un nou proiect, de o factură stilistică mai potrivită capacităţii lor de exprimare. Li se alătură, pe parcurs, Răzvan Tomi, la bas, Raluca Apetria la clape şi Andrei Sîncrăian (chitară armonie).

Piesele semnate Quantum Drive au influenţe indie-rock, shoegaze şi 60’s revival, iar printre trupele care şi-au lăsat amprenta asupra stilului lor se numără Deerhunter şi Tame Impala.
www.quantumdrive.bandcamp.com

FacebookGoogle+Twitter

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2018 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress