Grizzly Bear sunt, alături de Animal Collective, ceea ce poate da America de Nord mai original, complex şi edgy în muzică actuală. Dacă Animal Collective sunt maeştri incontestabili ai spiralelor electronice infinite, Grizzly Bear sunt mult mai ‘conservatori’. Despre albumul lor anterior, ‘Veckatimest’, s-a spus nu de puţine ori că e perfect, la sfârşitul lui 2009 plasându-se în fruntea topurilor de gen, ridicând la cote inimaginabile calitatea actului muzical într-o blogosferă care compara la propriu capra cu varza. Cum poţi compara producţia cristal cu ‘noroiul’ low-fi? Bineînţeles că nimeni nu ştie răspunsul, un lucru e sigur, muzica trebuie să placă. Grizzly Bear place multora. Dacă la prima audiţie sound-ul e un fel de noise care nu ştii încotro se îndreaptă pentru că se îndreaptă în prea multe părţi, la a II-a distingi cel puţin 2 direcţii şi tot aşa până te cufunzi într-un fel de nisip mişcător cu armonii peste armonii din care ieşi doar la sfârşitul piesei ca să fii tras în următoarea. Piesele sunt toate lucrate din acelaşi material omogen, plastic, manevrat de mâini-urechi foarte pricepute. Cel de-al treilea album Grizzly Bear, ‘Shields’ porneşte de la estetica celui anterior, curăţindu-se pe parcursul lui de sunetul greu lizibil. Totuşi, nimic se pierde, totul se transformă.