Asist în ultimii ani la o detensionare a relaţiilor dintre municipalitate şi cetăţeni. O cauză este presiunea civică, venită din grija reală a locuitorilor oraşului. Demersul civic poate lua ani buni pentru realizarea  de piste de biciclete, pietonale etc. Primăria începe să vadă că user-ul urban, non-şofer, are şi el drepturi  la betoanele şi spaţiile verzi din oraş.

Două exemple m-au determinat să vă scriu cum clujenii încep să îşi revendice propriul oraş: vara asta  Primăria a decis să pietonalizeze în weekend centrul istoric şi  noua deschidere a Skate Park-ului din Parcul Rozelor. Aceste două evenimente nu sunt iniţiative ale Primăriei, să se înţeleagă. În cazul  centrului pietonal, aici simt efectul post-campanie electorală, în care toţi candidaţii promiteau multe, inclusiv acest termen foarte sexy, dar neasumat, de pietonală. Ei bine, ea acum există, dar clujenii neştiind de ea, Clujul central în weekend, chiar şi pietonal, este gol.  Aici văd lipsa integrării acestei pietonale într-un concept mai amplu de utilizare a acestui spaţiu, în mod creativ, invitând societatea civilă  să propună proiecte prin care să ţină viu acest centru care în sfârşit îţi dă sentimentul libertăţii când în plină zi sau noapte te poţi plimba pe mijlocul străzii cu bicicleta sau pe jos pe mai bine de 5 artere.

În timp ce anul acesta la Londra, skate-ul este declarat sport olimpic, în Cluj doi pasionaţi au muncit  mult să convingă autorităţile că şi ei contează pentru oraş, nu numai sub eticheta de vandali urbani. După mulţi ani de insistenţe venite din partea lui Bogdan Botiş şi Mihai Zagrean skate-ul şi alte sporturi extreme se introduc într-un cadru organizat non-discriminatoriu. Skate Parkul din Rozelor este o iniţiativă bine primită de comunitatea de profil, debutând prin Transylvanian Rippers, cu probe de skate, bmx, role, dar şi concerte. A doua mare deschidere a acestui parc va avea loc intre 7 si 9 septembrie.

După toate aceste rezultate pe care, cu greu le vedem în Cluj, nu putem să nu recunoaştem că datorită iniţiativelor grassroot spaţiul public incepe sa se domesticească.

Concluzia? Oraşul este al nostru. Asta trebuie să ştim. Trebuie să realizăm tot mai mult că o autoritate  ne manageriază nişte impozite pentru a ne satisface dorinţele şi visele vis-a-vis de cum vrem să arate oraşul ideal.