Crystal Fighters mi-au trecut, la vremea lor, doar pe lângă urechi. Am deja-vu-uri doar cu ‘Follow’. Chiar dacă nu sunt catchy din prima, din a II-a te prind. Pe mine m-au agăţat cu ‘Plage‘, piesă atemporală, frumoasă nu pentru că pare cântată de nişte hipioţi aterizaţi tocmai de acu 50 de ani ci pentru că dacă am da timpul înapoi cu doar 10 ani, tot la fel de fresh ar suna. Deşi piesa asta e clar un instant classic, ea capăta o altă dimensiune ascultată în album. „Star of Love„, lansat acum 2 ani (!!!), este ca un borcan de dulceaţă de la bunica: amestecă cu nonşalanţă şi cu o singuranţă debordantă tot ce se găseşte în grădina: folk – în sensul cel mai clasic, dub-step – aşa cum îl înţeleg puştii născuţi în anii ’90, d’n’b, ‘manuchao-isme’, chinezisme, boemităţi spaniole etc. cântate cu drums-machines, un casio dar şi cu nişte instrumente de origine bască cu nume imposibile. Ascultând Crystal Fighters îţi reaminteşti ce înseamnă muzica şi faptul că ea trece dincolo de barierele impuse de mode şi trend. Muzica nu e un moft de moment. Nu vreau să-i ridic în slăvi pe tipii ăştia, nu sunt perfecţi, dar cred că sunt foarte talentaţi şi tot ce fac, fac din pasiune. Demult n-am mai ascultat un album atât de ‘vechi’!

‘So do you want to go
to the plage with me?
I’m going down-down-down
there for the morning,
most beautiful girl I’ve ever seen.
Calm down-down-down,
my love is calling.’