Tinerii mânioşi la mall

Ce scria pe fly-erele aruncate de protestatari în holul Iulius Mall din Cluj.

Protestatarul de Cluj

1. Cine şi de ce a ieşit să protesteze în România în luna ianuarie?
Cum austeritatea a lovit multe categorii de cetăţeni, evenimentul legat de privatizarea SMURD-ului a scos în stradă segmente sociale foarte diferite, cu revendicări diverse, dar care aveau în comun două lucruri: 1) nemulţumirea faţă de precarizarea crescândă a vieţii şi faţă de sărăcia tot mai accentuată; 2) revolta faţă de practicile politice ale celor care ne reprezintă şi ne decid soarta.
Protestelor declanşate spontan, în lanţ, în diverse zone ale ţării, li s-au adăugat organizaţii civice mai vechi sau constituite ad hoc, precum şi susţinători ai partidelor de opoziţie.


2. Au fost protestele politice sau anti-politice?
Politică e orice încercare a unui cetăţean de a se implica în hotărârea propriei sorţi, în lucrurile care ne privesc. În acest sens, protestele au fost cu totul şi cu totul politice. Dar nu au fost organizate de către sau în favoarea unor partide, ci tocmai împotriva practicilor lor de până acum: privatizări ale comapaniilor româneşti profitabile, împrumuturi FMI plătite de cetăţeni şi ajunse în buzunarele clienţilor politici, şomaj, lipsă a securităţii sociale, austeritate suportată numai de cei mai săraci şi mai vulnerabili dintre salariaţi, pensionari, studenţi.

3. De ce să ies în stradă daca nu pot schimba nimic?
Nu pot schimba nimic stând acasă pe canapea, şi numai organizându-mă împreună cu alţii pot schimba ceva. Împreună cu alţii pot realiza că societatea şi economia sunt făcute de oameni şi pot fi modificate tot de oameni. Democraţia poate fi făcută efectivă, dacă mă implic.

4. De ce să ies în stradă dacă nu există o alternativă politică viabilă?
Adevărata alternativă nu trebuie căutată în alternanţa partidelor la putere (în ultimii 20 de ani ne-am convins de meritele unei asemenea afaceri), ci în actul de împuternicire a cetăţeanului. Descentralizarea şi diseminarea puterii într-o democraţie participativă este alternativa politică pe care trebuie s-o creăm!

5. De ce să ies în stradă dacă alţii nu o fac?
Fiindcă guvernul a dovedit deja că este foarte vulnerabil şi că un număr mic de protestatari poate influenţa deciziile politice.

6. De ce să ies în stradă dacă am deja un trai decent?
Pentru că şi tu poţi fi afectat de criză chiar mâine. Pentru că propriul tău viitor nu depinde numai de tine. Situaţia ta economică, bună sau rea, nu ţi se datorează doar ţie, ci şi oamenilor de lângă tine. Oricât de mult ai vrea să crezi că poţi fi individualist, trăieşti într-o lume a interdependenţei, şi de asta solidaritatea şi unitatea socială trebuie să compenseze efectele nocive ale dependenţei.
Şi, nu în ultimul rând, pentru că acum e timpul în care se iau decizii care te privesc direct: Roşia Montană, exploatarea gazelor de şist, împrumuturile FMI, ACTA, privatizările nu sunt hotărâri care să poată fi luate independent de voinţa ta, pentru că te afectează oricum!

Informează-te. Acţionează. Protestele continuă.


UPDATE:

FacebookGoogle+Twitter

4 răspuns la Tinerii mânioşi la mall

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2018 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress