de la dell

A venit si randul colegei noastre Delia Hulpuş a.k.a dell:

1. Când ai intrat prima dată pe slicker.ro? Cum ai aflat de noi?

Am auzit de slicker încă de dinainte să se lanseze, de la Mihai.

2. Cât de des intri pe slicker şi ce speri să găseşti / citeşti?

Nu ştiu cât de des intram înainte să ajung să postez, dar tot timpul găseam ceva „fresh” sau amuzant, pe lângă afişe la evenimente. Acum intru zilnic, poate de mai multe ori pe zi.

3. Care e cea mai vie amintire legată de slicker?

Când m-a convins Mihai să postez şi eu. A fost aşa… o decizie de moment, nici nu mă gândeam că mă voi ţine de cuvânt. Era tare necăjit – parcă-l şi văd, eram în Piaţa Muzeului – că găsea atâtea lucruri interesante pe care ar fi vrut să le împărtăşească cu cititorii, dar nu avea timp să le posteze. A zis că are nevoie de o asistentă, care doar să pună pe site ceea ce îi dă el. Mi-a dat el material pentru vreo două articole, am văzut cum stă treaba şi m-am apucat să pun de capu’ meu, ceea ce mi se pare mie interesant. Cred că ştia de la început că aşa o să se-ntâmple.

4. Ce înseamnă ultimii 3 ani de evenimente alternative în Cluj. Care e rolul slicker în acesta nişa / care ar trebui să fie?

Cum zicea şi ggl, pe slicker se promovează, dacă sunt interesante, evenimente care nu apar pe celelalte site-uri de acelaşi gen, sau cel puţin sunt sortate – cam ăsta mi se şi pare că ar fi rolul nostru.

5. Ce are slicker şi n-au ceilalţi, ce au ceilalţi şi n-are slicker?

Eu nu prea ştiu ce au ceilalţi, că nu prea accesez site-uri de evenimente, adică nu-s curioasă să văd cine pe unde a mai umblat în weekend, că aia văd şi pe facebook. Îmi place că, pe lângă faptul că îţi zic cam pe unde ai putea merge, aici mai găseşti câte-o formaţie de care n-ai auzit, mai vezi un clip nou sau altul decât cel pe care îl ştiai, te ţin la curent pe teme sociale etc – câte ceva din toate. Exagerând puţin (…mai mult), cred că am putea vorbi aici despre o „comunitate slicker”, pe când la alte site-uri – nu prea cred 😀

FacebookGoogle+Twitter

un răspuns la de la dell

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2018 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress