Sper ca nu își imaginează cineva că Băsescu își va da demisia sau că va cădea guvernul. La cât este de complicată procedura de inițiere a alegerilor anticipate e cvasi-imposibil să se întâmple. Plus că ar urma să alegi pe Crin sau pe Ponta, care sunt cam același lucru, iar dacă o să vie măcar să avem răbdare până la toamnă.
Cei mai sinceri dintre protestatari, unii dintre ei buni prieteni de-ai mei, nici măcar nu au favoriți politici. Mulți au ieșit și au scandat nemulțumiri atât de diverse care sunt imposibil de împlinit prin înlocuirea unui lider cu altul. Toți fură, toți sunt la fel, tineri sau bătrâni.
Acum, sunt mulți cei care nu trăiesc la fel de bine ca mine, dar știu foarte bine că trecerea mea de la o situație materială precară la una mult mai bună s-a datorat exclusiv mie. Trecerea de la un absolvent de liceu cu ajutor de șomaj la un designer de succes (dacă îmi dați voie), s-a întâmplat pentru că am vrut altceva și m-am luptat pentru asta.
Sunt un optimist și aștept și eu o schimbare, dar e o iluzie să te agăți de niște frumoase idealuri de stânga cînd cei care ar urma să le aplice sunt deja maculați de plaga corupției.
Păstrați-vă mințile limpezi, gândiți optimist și căutați-vă cel mai bun drum în viață. Bye!
(Timpuri noi – 1992 – Victoria)
de acord.
Mihai, o fi mizerabile toate partidele, dar e o diferență de gradație și tu știai asta când ai votat repetat cu bau-bau-ul. Ai perceput o diferență între ceea ce credeai tu că ar fi rău și mai puțin rău. Funcționăm pe bază de speranță și într-un orizont social larg, nu unul individualist. Cariera ta se datorează atât abilităților tale, cât și educației publice, unui job în sistemul public care îți permite o muncă mai aerisită, fără un patron care să îți dicteze ritmul și rezultatul muncii tale. „Fiecare cetățean, propriul politician” am scris pe pancarte, ideea e nu să intrăm în jocul negativist al in-diferenței între lideri, ci să ne activăm ca cetățeni-politicieni care avem dreptul să fim consultați când se iau decizii, care avem dreptul să propunem schimbări de direcție.
De la tv nu se văd lucrurile clar. Hai în piață. Ai afla că manifestațiile au dus la retragerea unui proiect de lege care ar fi însemnat cea mai mare privatizare șmecheră din istoria postdecembristă a României. E vorba de miliarde de euro, ți se pare puțin? E neceseră reforma, dar în alți termeni.
Noi, tinerii mânioși, vom fi la 6 la Matei Corvin!
@ doho: mersi, nu am motive sa protestez. Dar e dreptul oricui sa o faca oriunde (http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=dzQ40zpTsgA) asa ca spor la strigat.
ne vedem acolo!!
doho, multumim ca existi!
De acord, dar asta nu ne impiedica sa le cerem demisia doar asa de faza, doar pentru ca suntem maniosi pe ei si vrem sa stie de ce. Si eu am de gand sa astept pana in toamna ca oricum n-am cu cine vota, iar pe Crin sau Ponta (ce poanta buna) sigur nu-i votez. De mers la vot am sa merg chiar si sa le imprastiu voturile nenorocitilor. Dar societatea civila trebuie sa aiba control asupra statului si sa-i poata trage la raspundere pe politicieni. De aia-s bune protestele, maica. Pentru ca altfel fac ce vor. Dar cand iese lumea in strada cu furci, coase si faclii se gandesc macar de doua ori.
@ ggl: a-i controla prin vot, idee depasita?
Cum controlezi prin vot faptul că o guvernare autistă încearcă să treacă prin parlament o lege proastă şi fuşerită ca şi legea sănătăţii cea proaspăt retrasă? Cum controlezi prin vot faptul că vor să treacă parlament alte două legi abuzive, dintre care prima îngrădeşte drastic adunările publice, iar a doua ameninţă să exproprieze deţinătorii de terenuri sub care există anumite resurse ale subsolului pe care are vrea să le exploateze o firmă privată (deci nu e vorba de lucrări de interes public)? Scriind petiţii şi mergând în audienţe la senatori şi deputaţi? Mă tem că aceste proceduri nu sunt încă destul de transparente la noi, iar constanta de timp e prea mare. Când nu există transparenţă, când dezbaterile publice sunt de fapt monoloage ale puterii, protestul este o modalitate mult mai eficientă prin care societatea civilă poate exercita presiuni asupra statului.
Şi eu am să aştept până la toamnă ca să votez, nu vreau anticipate. Nu doresc demisii. Nu vreau ca opoziţia să manipuleze alegerile, pentru că asta încearcă de fapt. Însă vreau responsabilitate din partea preşedintelui, a guvernanţilor şi a celor din parlament. Vreau ca ei să reprezinte interesele cetăţenilor ţării, nu interese private. Şi nu pot tolera încercările de îngrădire a drepturilor cetăţeneşti. Doar asta e un motiv suficient ca să ieşi în stradă să protestezi.
@ ggl: mister, +1.