Acum două luni aflasem că Metronomy vor veni la Praga şi îmi calculam opţiunile. Am ascultat The English Riviera la lucru, la cât de maxim se poate când eşti la lucru, dansând pe The Bay care e probabil cea mai “catchy” piesa de pe album. Deşi nu eram complet convinsă că işi merită banii, mi-am luat bilet şi am sperat să nu mă dezamăgească.
În ziua concertului m-am pregătit spiritual( pentru că era o zi de luni) pentru o seară lungă în compania unui public care se putea să nu fie pe gustul meu.
Am ajuns exact înainte de Gross Magic, opening act-ul format din nişte copii adorabili îmbracati de la second hand, cu chitări mai mari ca ei agăţate de gât, însă cu un sunet grozav şi o atitudine pe măsură. Un fel de skate/surf rock cu versuri de adolescent îndrăgostit, însa totul cu un aer foarte vesel. Probabil le este greu în turneu, în prezenţa celor de la Metronomy care arată ca proaspat scoşi din cutie şi hrăniţi cu caviar la mic dejun…
După ce ne-au binedispus copii, o păuza scurtă, un flux masiv de oameni în jurul scenei, totul culminând cu mult aşteptata prezentă a trupei. Eleganţi ca în toate prezenţele lor media şi cu nişte lămpi luminoase agăţate de cămăşi( da, cămăşi, toţi!), au început seara cu We Broke Free pe care publicul o ştia foarte bine şi apoi au trecut la Love Underlined .
După două piese publicul deja dansa, aplauda şi cânta cu ei de parcă era vorba de o trupă de-a locului. A fost incredibil cât de usor şi-au “trezit” publicul şi cu câtă naturaleţe au facut-o: Joe Mount, solistul cu accent britanic pretenţios, a facut glumiţe spirituale şi a mulţumit pentru prezentă, promiţând că vor reveni cât de curând, iar monumentalul basist Gbenga Adeleka, care a fost atracţia serii, a vrăjit fetele cu zâmbete de la o ureche la alta, fără oprire.
Majoritatea pieselor cântate au fost de pe ultimul album, şi ca urmare plublicul care deja era îndrăgostit de ei fără scăpare a cântat din adâncul plămânilor pe tot, până la final, şi-apoi iar pe encore. Favorita personală a fost The End of You Too, o piesă exclusiv instrumentală compusă de fosta trupa Metronomy care a fost interpretată impecabil şi pe care au părut să se simtă foarte bine.
Nu ştiu dacă-s eu de vină, sau localu` sau singura bere baută înainte, însa cred că Metronomy mi-a furat inima. Când ajunseseră la The Bay şi apoi direct la The Look (da! aşa, una după alta) eram toţi transpiraţi de-atâta dans şi cu ochii lucioşi de-atâta dragoste, aţintiţi pe ei.
Lanternele lor fixate de cămăşi păreau să lumineze de nebune, când vroiau ele, noi deja aplaudam tot timpul fără nici o noima şi urlam de fericire când a început sexy-baterista Anna Prior să cânte Everything Goes My Way cu vocea ei fragilă. Au terminat cu Radio Ladio şi ne-au lăsat singuri, într-un loc întunecat zâmbind unii la alţii ca nişte idioţi, fericiţi fiind de ce ni se întâmplase.
Sunt sigură că The English Riviera e numai începutul şi că ce va urma va fi cel puţin pe-atât de bun, şi dacă e să spun ceva rău despre ei, e că din păcate, nu locuiesc toţi patru la mine în cameră.
Setlist:
1. We Broke Free
2. Love Underlined
3. Back On The Motorway
4. Holiday
5. She Wants
6. Corinne
7. You Could Easily Have Me
8. The End Of You Too
9. Heartbreaker
10. The Bay
11. The Look
12. A Thing For Me
13. On Dancefloors
14. Some Written
encore
15. Everything Goes My Way
16. Radio Ladio
text: Alexandra Tîmpău via indiescouts.ro
Sorry, comments are closed for this post.