ZIUA 4, 28 august

Pe Junetrip din Cluj-Napoca i-am prins duminică după-masa pe un soare nu atât de enervant pe cât părea la prima vedere, la scena cu cel mai lung nume ever: România, „The Carpatian Garden Stage„. Ca să fie sigur că intră cartea recordurilor (dacă nu a şi făcut-o încă) aş fi numit-o: România, „The Country Where Every Tourist Says That The Girls Are Beautifull And Also The Carpatian Garden…Stage„.
Lăsând la o parte numele lung al scenei, aş spune că vremea, locul şi ora la care i-am văzut pe Junetrip live mi s-au părut cele mai potrivite pentru muzica lor. Combinaţia lor de jazz, funk şi experimental cu vocea mieunată a solistei mi-au astâmpărat pentru un moment setea de altfel de muzică.

Vunk (ex Vank) au fost printre primele trupe româneşti de rock-alternativ care au început să sune în anii 90 ca trupele “de afară”. Trupa a devenit cunoscută la nivel naţional acum vreo 12 ani, prin intermediul creatorului de “icon”-uri româneşti, Atomic TV, varianta românească a MTV-ului. Am în cap foarte clar primul lor videoclip cu ei sărind dintr-o parte într-alta a unui tramvai în mers. Mi-amintesc şi refrenele unor piese, pe care m-am surprins că le fredonam cu destulă acurateţe în timpul concertului, împreună cu majoritatea celor prezenţi. Poate sunt de vină versurile simple şi optimiste, care vorbesc despre vara, dragoste, prăjituri cu jeleu, artificii, femei de unică sau multiplă folosinţă şi în general lucruri care au menirea să binedispună pe oricine, chiar şi dacă eşti o adolescentă cu tenişi roz sau un biker tatuat excesiv, îmbrăcat în piele şi tricou cu Decapitated (sau similar) . Vunk au cântat cu mare poftă şi păreau că au aşteptat de multă vreme să urce pe acea scenă. Vocalul a cerut feedbackîn permanenţă publicului şi a făcut-o în mod natural, fără să exagereze în vreun fel sau să pară mai încrezut decât ar fi cazul. M-am simţit şi eu mângâiat în orgoliu, când a spus că publicul şi tot ce se întâmplă la Peninsula sunt la fel că titlul piesei ce urmau să o cânte, şi anume: “Ca afară”. Vunk au intrat cu succes pe lista mea extinsă de “live (guilty) pleasures”. Concertul lor de la Peninsula a fost pentru mine exact ce aveam nevoie după mahmureală muzicală acumulată în ultimele zile, în urma consumului amestecat şi iresponsabil de muzică, într-un timp atât de scurt.

Compact. După Vunk, neavând prea multe opţiuni, am luat-o spre scenă Kiss Terace la concertul veteranilor de la Compact. Nu pot spune prea multe despre Compact, decât că sunt una din cele mai vechi trupe româneşti, că am un foarte mare respect pentru ce au făcut de-a lungul aniilor şi că e de apreciat faptul ca trupe care au scris istorie în rock-ul românesc sunt invitate să cânte la cel mai mare festival de muzică din România. Din păcate duminică seara a trebuit să mă întorc la Cluj, iar pentru pentru a rămâne cu optimismul şi poftă de viaţă date de Vunk, am ales să nu rămân până la finalul concertului celor de la Compact.

Aş adăuga, că am fost foarte plăcut impresionat de organizarea festivalului, încă de la prima ediţie la care am fost prezent în 2005, de faptul că de când merg acolo nu am văzut scandaluri, că oamenii sunt în general civilizaţi şi amabili, de faptul că există o varietate bogată de mâncare, că nu trebuie să stai la cozi interminabile la bere, la toalete sau la duşuri, de curăţeniea de aici, de preţuri, toate astea spre deosebire de alte festivaluri mai cu ştaif “de afară”.

Pot spune că Peninsula, este un festival care reflectă foarte bine realitatatiile muzicale, economice, dar şi umane exisentente în acest acest spaţiu geografic şi din acest motiv, împreună cu cele deja enumerate mai sus mi-a devenit şi cel mai drag.

Ne vedem la Peninsula 2012!

Text: Sorin Bularca

Foto: Adina Popescu