Dupa ce am luat la pas pentru cateva zile strazile Budapestei si mi-am odihnit ochisorii si mintea cu minunatiile acestui oras, dar mi-am obosit de tot piciorusele, aproape ca am uitat emotia lungii asteptari cu care am plecat de acasa: concertul The Wall sustinut de Roger Waters in 22 iunie la Papp Laszlo Sportarena. In dimineata concertului, chiar de cand am iesit in fata cladirii in care m-am cazat, am auzit doi indivizi care-si planuiau ziua, vorbind in romaneste. Instant, m-am gandit ca au venit la concert si-am zambit pe sub mustata. Peste tot pe unde am umblat apoi, am dat numai de romani. Si intr-adevar au venit multi la concert – partea de tribuna unde am avut loc fiind ocupata toata numai de romani – astfel incat in momentul in care Roger Waters a salutat Budapesta la inceperea concertului am avut senzatia ca a gresit, dupa tiparul marilor artisti care vin la Bucuresti si zic „Good evening Budapest”. Publicul a fost foarte pestrit: de la copii –  la batrani si de la roakeri cu plete – la blonde pe tocuri.

Concertul a inceput cu artificii – un avion care zboara spre scena prabusindu-se in spatele acesteia. Apoi totul de calmeaza si pe un cerc iconic sunt proiectate fotografii ale victimelor razboiului din Irac, fiecare imagine luandu-si apoi locul pe cate o caramida din zidul care incepe sa se construiasca.

Pe scena apar marionete uriase, in timp ce pe zid sunt proiectate animatii combinate cu grafitti-uri si street art. Incet-incet zidul creste sub ochii nostii, sunetul se propaga din toate partile in asa fel incat te face sa te simti in mijlocul spectacolului, iar Big Brother te urmareste. Socul e maxim cand, in timpul piesei „Good Bye Blue Sky”, bombardierele care zboara spre tine arunca sigle Shell si Mercedes, Mc Donalds si dolari, cruci si semilune, toate – toate simbolurile amestecandu-se ca intr-o imensa groapa de gunoi.
„Good Bye Cruel World” e cantata de Waters intr-un luminis ramas inca deschis din zid, care la sfarsitul piesei e acoperit de tot, dupa care urmeaza o scurta pauza.

Partea a 2-a este cantata la inceput din spatele zidului, apoi printr-o gaura din zid il vedem pe Waters tolanit intr-un fotoliu dintr-o camera de hotel. Urmeaza apoi partea dictaturii, in care Roger e foarte simpatic si convingator in rolul pe care il joaca, in final tragand cu mitreliera catre spectatorii care aplaudau extaziati. Apare si porcul pictat cu tot felul de simboluri si inscriptii, care da o raita pe deasupra salii. La sfarsit zidul este daramat, iar in fundal este proiectata fetita din desenele lui Banksy, care se inalta spre cer atarnata de baloane.

Pe parcursul spectacolului pe zid sunt proiectate mesaje de genul: „Fear makes walls”, „Big Brother is wathing you”, porcusori cu „iLead”, câini cu „iProtect”, oi cu „iFollow”, oameni cu „iLearn” și „iPay”.

Proiectiile din partea a 2-a sunt halucinate si atat de bine realizate incat ai impresia ca sunt 3D.

Asta, asa ca sa va faceti o idee despre cum a fost in mare concertul. Povestea pare simpla, dar adevarul e ca a fost un spectacol cum nu mi s-a mai dat sa vad pana acum, iar senzatia de dupa a fost a unor palmi emotionale dulci si usturatoare, greu de uitat.