Unul dintre cele mai bune documentare pe care le-am văzut în ultimul timp, dar și dintre cele mai periculoase din cauza imaginilor fabuloase care pot amuți orice gândire de tip critic, este eseul non-ficțional „Life cycles ”. „Life cycles” este un documentar de nișă, din 2010, realizat de Derek Frankowski & Ryan Gibb și sponsorizat de corporația Shimano și de alte firme de biciclete. Se axează atât pe o filozofie de viață mai responsabilă pe care consumatorii ecologiști de biciclete ar avea-o, cât și pe un tip de trăire fetiș-extatică posibilă la downhill cu biciclete hiperperformante. Previzibil, filmul a luat premii în 2011 la festivaluri de nișă, despre sporturi „extreme” și activități montaniarde, dar a fost prezentat și la festivaluri cu un public generalist.

Uber-reclama la biciclete de 47 de minute face referire nu la un produs cât, definitoriu pentru capitalismul ultimilor 50 de ani, la o marcă ce indică o nouă sensibilitate economică, a integrării „naturale” a produselor în circuite eco (referințele la naștere și „moarte” prezente și în trailer). O astfel de re-prezentare se îndepărtează de economia clasică, în care raporturile erau reglate de relația dintre cerere și ofertă, așa-numitele „externalități” jucând un rol minor (costurile sociale și de mediu).

Departe de funcționalitatea practică a unui produs, se poate observa în film extrema estetizare a bicicletei în sens panteist. De altfel, vocea comentatorului din off anunță că bicicleta e construită pe o fundație compusă din diversitate, eleganță și frumusețe, o descriere parcă a „Mamei-Natură”.

Comentariul și imaginile prezintă o viziune holistică asupra lumii, timpul e Aici și Acum. E timpul prezent al satisfacției capitaliste extatice, al consumatorului de senzații tari cu bicicleta. Momentul de prezență intensă în care nu mai există timp să gândești, doar „să reacționezi”: „All the worry and the want washed away by the rush. When it comes to trance, when the builder puts down the shovel and picks up the bike, when creation overrides destruction…”.

Însă sunt foarte multe lucruri nespuse, dincolo de performanța vizuală a filmării timp de câțiva ani a unor bicicliști performanți într-o natură „romantică”, fastuoasă. În afara freneziei coborârii sutelor de metri de deal sau de munte, există kilometri întregi de tras la deal și de anticipație a Prezentului, de pedalat monoton. Dincolo de bicicleta super-performantă, de câteva mii de euro, există mașina care o transportă în film în afara orașului (pick-up truck în stil american) și care consumă imens. Dincolo de asumarea unei ciclicități a producției capitaliste responsabile, eco, privitorii nu văd efectiv ciclul producției și reciclării, întrucât se întrevede doar momentul kairotic al coborârii bicicliste, în supradozaj de adrenalină. Tot astfel, farmecul prezentării creatorului de biciclete, al unui homo faber potent și sigur pe sine, maschează faptul că aceste biciclete sunt realizate serial, de muncitori prost plătiți și care nu au posibilitatea să împartă între ei profiturile care sunt apropriate privat de „creatori” de marcă (Shimano) pe care probabil nu i-au văzut niciodată.

M-am străduit să comentez o reclamă atât de lungă tocmai pentru că imaginile egalează uneori ca frumusețe filmările din documentare ca Baraka și am fost înșelat la prima vizionare de valoarea imaginilor. În ciuda apelului consumist și ipocrit, la o producție „naturală”, ciclică, în condițiile în care nu se face nicio referire la modalitățile de a recupera eficient astfel de produse lansate, eseul merită gustat mai ales dacă suspendăm condițiile de posibilitate ale acestui discurs capitalist. Iar bicicliștii-fetișiști, promotorii unui nou stil de viață (mai sănătos, nu?), vom rămâne cu păcăleala extazului, chiar dacă gol de orice conținut. Însă e de preferat această înșelăciune tentativelor critice, de regulă intelectuale, de a denunța condițiile de posibilitate a discursului „păcălitor”, atâta timp cât discursul critic nu vine cu o (meta)narațiune cât de cât șarmantă a posibilității unui nou Aici și Acum.