Exista filme care-ti sunt indiferente si filme proaste. Exista filme care te enerveaza. Si apoi mai exista filme de care te simti insultat.
Tacerea este un thriller psihologic din specia celor vazute pe Acasa TV sau Hallmark. Clisee obosite de film straight-to-video, personaje previzibile si plate, momente de suspans ieftin prelungite pana la plictiseala. Dar toate acestea stau sub umbra unui cocktail tematic covarsitor – cele mai mari tabu-uri ale societatii noastre: pedofilia, violul, crima.
O tema puternica nu scuza un film mediocru. A fost greu pentru multi dintre spectatori sa distinga intre cele doua. Sala a stat smirna la cele doua ore de “teroare psihologica” si ar fi fost inuman sa stea altfel. La iesire, parerile erau complet polarizate, intre extraordinar si rebut, fara cale de mijloc.
Dincolo de povestea obosita de policier geriatric, filmul nu ofera vreo psihologizare reala. Nici a vinovatilor (si ar fi fost loc de sondari nabokoviene cu ton sobru), nici a politistilor care ii investigheaza. Dar daca nu personajele sunt subiectul real al filmului, nici ancheta sau misterul detectivistic, atunci ramane doar senzationalul temei in sine, dezvoltat fara vreun scop, profund socant si incomod.
Intr-adevar, este datoria filmului si a artei in general sa scoata aceste teme din marginal si din zonele de refulare ale societatii. Sa incomodeze prin adevaruri grotesti. Insa atunci cand o face fara talent, fara tact, fara stil si, ca in cazul de fata, cu un colaj de clisee cinematografice golite de semnificatie si coeziune, produsul devine condamnabil si o insulta la adresa propriului subiect.
Nu e nimic mai de prost gust decat o poveste plictisitoare despre copii violati si ucisi. E jenant si revoltator.
[…] găsit critici la adresa filmului “Tăcere” , două chiar . Dacă totuşi vă atrage va mai fi în 8 şi în […]