EXPO MARATON



UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN CLUJ-NAPOCA şi GALERIA CASA MATEI vă invită marţi, 19.05.2011, ora 18:00, la evenimentul expoziţional cu numărul 6 din cadrul Competiţiei „EXPO MARATON”, competiţie adresată studenţilor Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca. Cei doi expozanţi aflaţi în competiţie, faţă în faţă, în cele două săli ale Galeriei Casa Matei sunt IOANA IACOB, studentă la Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, masterat, anul II, cu proiectul artistic „Fire” şi DANIEL POPESCU student la Facultatea de Arte Plastice, secţia Foto-video, anul II, cu proiectul artistic „RGB Network”.

IOANA IACOB şi conceptul “Fire” vorbesc despre pictură, sub forma unei instalaţii. Este un exerciţiu vizual şi conceptual care încearcă să expliciteze şi totodată să îi explice artistei modurile de funcţionare ale mediului picturii. Proiectul continuă o serie de demersuri artistice pe care Ioana Iacob le-a desfăşurat în ultima perioadă, legate de tematica condiţiilor de existenţă şi funcţionare ale mediului pictural (“Don’t give up painting”- un proiect despre motivele pentru care se poate renunţa la pictură fără a renunţa propriu – zis la mediul în sine; “Prima lecţie”- o instalaţie în cadrul “Art booth” despre ceea ce cred a fi prima lecţie a picturii: culorile primare le determină pe cele secundare).

Fire este un  proiect care, printr-o expoziţie / instalaţie,  face inaccesibil tocmai accesul propriu – zis al spectatorului în spaţiul de expoziţie. Spaţiul tridimensional al intalaţiei este accesat, în mod forţat, dintr-un punct cvasi – unic de vedere, dintr-o poziţie privilegiată, controlată de către artist. Tridimensională, spaţială şi colorată, instalaţia nu se comportă concomitent ca environment şi este “contemplată” ca pictură. Astfel pictura poate fi vizionată 3D însă nu poţi face parte din aceasta la propriu deoarece spaţiul este ocupat de ea. Fire este metafora pentru mediul natural / minte / temperament printr-un sistem de fire (de aţă) faţă de care spectatorul nu poate fi decât spectator.

DANIEL POPESCU propune un proiect excentric, inventiv şi tehnic, video-instalaţia “RGB Network”. Proiectul artistic este împărţit în 3 componente de sine stătătoare. Acestea capătă un sens comun doar în momentul alăturării componentelor în acelaşi spaţiu de expunere, sub amprenta unui concept bine definit. Dispunerea elementelor constitutive este adaptată la sala expoziţională din Galeria Casa Matei.

Proiectul “RGB Network” aduce o laudă şi totodată o critică la adresa reţelelor de socializare şi a “virtualităţii” acestora. Privite conceptual ca şi întreg, cele 3 culori dominante utilizate, atribuie virtualitatea temei principale, networking-ul, un subiect ce pătrunde din ce în ce mai adânc în relaţiile interumane şi tinde să le afecteze ireversibil. La un nivel mai profund, expoziţia urmăreşte reacţia publicului la cei 3 paşi propuşi, pentru întâlnirea cu reţeaua de socializare şi se urmăreşte care dintre acestea generează mai mult interes. Fiecare culoare luată ca entitate simbolizează o caracteristică a procesului şi a contactului cu instalaţia propusă, prin analogie cu efectul psihologic asupra psihicului uman.

Cei 3 paşi, (invitaţia, întreţinerea interesului şi conştientizarea) monopolizează individual spectatorii şi se poate constata în urma acestui experiment o atitudine general valabilă legată de reţelele de socializare şi de nivelul de conştientizare personală.

Pentru că marele premiu al competiţiei va fi o vizită de documentare la Bienala Internaţională de Artă Contemporană de la Veneţia şi se va desemna pe baza voturilor publicului, Galeria Casa Matei vă aşteaptă să participaţi la evenimentele menţionate mai sus şi să decideţi câştigătorul.

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2024 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress