Ritmul spectacolului si muzica actorului
1 – 3 iulie, Sala Studio, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca
Detalii de participare:
Se pot înscrie actorii, dansatorii, compozitorii, regizorii, cântăreții, coregrafii, instrumentiștii studenți sau profesioniști. În privința actorilor, dansatorilor, regizorilor, coregrafilor nu sunt strict necesare cunoștințele muzicale.
Teatrul ca muzică : Pentru Frans Winther, colaborator apropiat al lui Eugenio Barba (fost discipol al lui Grotowski) teatrul înseamna muzică, dramaturgia muzicală fiind o parte esentială a oricărui spectacol. Cu o durată de trei zile, atelierul condus de Frans Winther cuprinde improvizații și exerciții de voce, cântec, vorbire, ritm şi mișcare. Fiecare zi începe cu încălzire vocală, ca și combinație între exerciții de antrenare a vocii și exerciții care au ca scop intensificarea prezenței scenice. Pe parcursul acestui atelier intensiv actorii, dansatorii, compozitorii, regizorii, cântaretii, coregrafii, instrumentiștii vor lucra împreuna folosind în mod concret vocea, cuvântul, cântecul, corpul și improvizația, în căutarea unor noi modalitați de obținere a tensiunii muzicale și de fixare a dramaturgiei sunetului.
Sunt așteptați cu drag toți cei care doresc să exploreze, împartășind secretele unuia dintre cei mai fascinanți compozitori de muzică de teatru ai lumii, noi raporturi intre ritm, mișcare, muzică și artele spectacolului.
____________________________
Frans Winther a urmat studii de componistică la Musikkonservatorium.
Din 1987 e colaborator al Odin Teatret în Holstebro, Danemarca. A compus muzica de scenă pentru spectacolele lui Eugenio Barba de la Odin Teatret.
________________________
TAXA DE PARTICIPARE:
160 euro (cazarea şi masa nu sunt incluse).
REDUCERI:
• Pentru cei care au participat deja la Atelierele ArtHoc taxa este de 140 euro.
• Pentru grupuri de 2 persoane taxa este de 140 euro/persoana.
• Grupurile de cel putin 3 persoane beneficiază de un pret redus cu 25 %, respectiv 120 euro/persoana.
PENTRU TOȚI CEI CE SE ÎNSCRIU PANA LA DATA DE 30 MAI 2011, SE APLICĂ O REDUCERE DE 20 EURO PENTRU ORICARE DIN VARIANTELE DE MAI SUS.
ÎNSCRIERI:
Daca doriți să vă înscrieti vă rugăm să trimiteți pe workshops@arthoc.ro sau office@arthoc.ro un CV (în română) și o fotografie. Înscrierile sunt valide din momentul achitarii unui avans de 20 € (sau echivalentul în lei al zilei respective la cursul BNR). Aceasta suma se achită prin transfer bancar în următorul cont : Asociaţia Art-Hoc, str. Gheorghe Doja, 155, Oradea, cod fiscal nr: 24042194 cont nr. IBAN: RO39BRDE050SV49520130500, SWIFT: BRDEROBU deschis la BRD Groupe Société Générale, Sucursala Piata Regele Ferdinand I, nr. 4, Oradea.
TERMEN LIMITA PENTRU INSCRIERI:
Locurile sunt limitate iar inscrierile vor fi luate in considerare in ordinea primirii acestora, incheindu-se in momentul in care grupul este complet.
Pentru informatii suplimentare va rugam sa accesati
www.arthoc.ro sau sa ne scrieti la workshops@arthoc.ro , office@arhoc.ro
CENTRUL INTERNAȚIONAL PENTRU ARTELE SPECTACOLULUI – ARTHOC un centru de studii şi practici interdisciplinare, un laborator de explorare a procesului creativ alături de mari maeştri ai scenei internaţionale printre care s-au numărat până acum Yoshi Oida (2009) si Jean-Jacques LEMETRE (2010).
Sorry, comments are closed for this post.