Cred că sunt un ignorant în ceea ce priveşte hip-hopul. Am fost introdus involuntar, aproape pe nesimţite în zona asta a muzicii în perioada mea de răzvrătire pubertină, în vremea când Internetul (ah, bătrânul dial-up, ce îndepărtat pare acum…) nu era decât un vis îndepărtat, singurele mele surse de muzici de atunci, redute (mai mult sau mai puţin) în faţa convenţionalului, fiind Atomic TV şi compilaţiile pirat din piaţa de la ruşi. M-am lămurit însă curând că aveam de-a face fie cu nişte băieţi buni care se luau prea tare în serios, cântând despre nişte chestii care nu existau în Pantelimon, darămite în România dodoloaţă, fie cu nişte paraziţi ai sistemului, ai modei, ai prost-gustului, cu versuri realmente isteţe şi coioase, care au reuşit la un moment dat să se bată cap în cap cu propriile atitudini şi idei, ajungând să pară, finalmente, foarte falşi. Având în vedere că restul partizanilor genului nu se îndepărtau prea mult de manele – acelaşi buricocentrism (deşi cei mai mulţi nu erau nici măcar nişte scame din buricul pământului…), aceeaşi tendinţă spre show-off, merţane bling-bling şi linghiding (a.k.a. ritmuri obosite şi tărăgănate) -, nu-i de mirare că am abandonat destul de repede ceea ce putea fi o direcţie cel puţin interesantă.

Şi iată-mă acum, la ani lumină după, venind cu o mână de propuneri muzicale ce respiră o atmosferă hip-hop foarte oldschool, câteva derivate atent elaborate, ferite de egocentrisme ieftine, numai bune de-o tură de bordură. Sigur, aş fi putut pomeni de Guess Who, Da Hood, de VeritaSaga ori de SteleVerzi, de Collective Efforts, The Perceptionists, Flobots, Felonious, Talib Kweli ori IAM şi tot aşa mai departe, mult mai departe, însă rubrica mă obligă să mă rezum la doar trei momente sonore. Am ales, astfel, trei piese care se îndepărtează de acel hip-hop tipic, de după blocurile gri, diferite de ce fac toţi acei wannabes who wanted to be Jay then K. West, alăturate aici având ca deviză Braille – Hiphop Music. Trei piese ce reuşesc să reconfirme şi, de ce nu, să redefinească un gen de prea multe ori hulit fără un temei real. Trei demonstraţii a cât de mişto ar putea prea bine să fie hip-hopul, chiar şi pentru profani ca mine.

Restul aici.