Istoria care ni se întâmplă

A ieșit pe piață cartea scrisă de Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Iași, Editura Polirom, 2010. Schimbul de scrisori pornește de la pariul următor – care e cel mai mare autor, Gogol sau Nabokov? – motiv pentru cei doi scriitori să discute dezghețat despre literatură. Chiar dacă volumul nu are miză, nu pare să aibă un pariu major cu cititorii săi, e fain de răsfoit, mai ales pentru pasionații de literatură. Ca cititor (foarte) amator de literatură, am fost enervat să îmi dau seama câte lacune am, cât de puține îmi amintesc din unele lecturi din liceu. Fragmentul meu preferat e cel în care Vasile Ernu face referire la lipsa utopiilor în spațiul românesc, un spațiu intelectual adesea pipernicit, fără forța de a problematiza major:

Motivele pentru care lipsesc utopii și antiutopii în spațiul românesc constă în faptul că nu avem dezbateri publice serioase în societatea românească, iar literatura e la nivelul problematizărilor subțiri de aici: „Știi de ce ne lipsesc aceste „specii” literare? Din aceleași motive pentru care ele există la ruși. Pentru noi, istorie este un domeniu de ordin „meteorologic”. Nouă, istoria ni se întâmplă, luăm parte la ceva ce se decide în lipsa noastră, aproape dincolo de orice voință a noastră. Evenimentele noastre istorice sunt (ca) furtuna, inundația, fulgerul, crivățul. Pentru noi, istoria nu este culturală, ci naturală. Constatăm că, din când în când, „suntem sub vremuri”. Iar intelectualii, în loc să încerce să explice, să discute aceste „fenomene ale naturii” care ni se întâmplă, le condamnă. E abordarea cu iz animist: dacă fulgerul ți-a lovit casa, intelectualul-vraci blestemă fulgerul…

Sorry, comments are closed for this post.

Evenimente recomandate

There is no custom code to display.

© 2025 slicker.ro

Slicker este construit pe platforma Wordpress