(Mátyás, Mátyás – 2010)

Nu întâmplător am reunit cele două secţiuni sub un titlu comun: majoritatea animaţiilor de la Competiţia de Film Românesc m-au dus cu gândul la seara anterioară şi la scurtmetrajele ciudate. Aş putea spune chiar: cele româneşti se potriveau mai bine la Creepy Animation… sau cel puţin la cum mi-aş fi imaginat eu respectiva secţiune. Am fost oarecum dezamăgită de selecţia animaţiilor bizare, neştiind la ce trebuie să mă aştept; speram la filmuleţe stranii, dar mai imaginative la capitolul scenariu şi mai puţin dezgustătoare la partea vizuală. Ultimul adjectiv este, desigur, foarte subiectiv, o bună parte din sala arhiplină savurând şi hohotind chiar la animaţiile care mă impresionaseră cel mai puţin. (În paranteză fie spus, nu sunt un fan al filmelor horror sau a oricărui alt gen care mizează doar pe impresie/şoc vizual, fără nicio altă susţinere – decât dacă vizualul este cu adevărat excepţional).

Scurtmetrajele bizare care au făcut să merite “navigatul” printre celelalte, în ordine aleatorie: estonianul Kleit (The Dress) ce nu a stârnit nicio reacţie publicului, în ciuda unei tehnici deosebite şi a unei poveşti atât de simple despre “viaţa” unei rochii, franţuzescul Diurnambule – sau despre efemeritatea florilor, La vie de la morte – la care, în sfârşit, m-am sincronizat cu spectatorii, scurt şi ironic, acesta a primit bine-meritatele aplauze, Carne de mi carne – macabru, dar foarte simpatic în acelaşi timp, cocktail care, pare-se, nu le iese multora; menţiune pentru Jugglers 2 (stil interesant, dar realizat pe exact acelaşi calapod ca şi primul Jugglers) şi L’Oiseau (o poveste nu extraordinară, dar desenată într-un mod care, personal, îmi place). Dacă la majoritatea animaţiilor subtitrarea nu a fost o problemă (exista sau nu era necesară), totuşi lipsa acesteia de la scurtmetrajul danez Cyklerens nat a fost destul de… bizară. Iar despre restul… vor povesti alţii.

Dacă tot suntem la nominalizări, atunci preferatele mele dintre animaţiile româneşti au fost premiatul Mátyás, Mátyás, ce a mai fost proiectat la Cluj, dar cum nu a avut încă o premieră oficială, dacă se iveşte ocazia, merită văzut – cu dedicaţie specială pentru publicul clujean, o să vedeţi de ce, şi Vara 99 Mega-Hits, probabil şi pe sistem empatic, regăsindu-mă între portretele adolescentine ale anului respectiv; http://communism2010.com a fost pe cât de amuzant, pe atât de amărui la gust, iar celelalte au oscilat între bizar (cu accente simpatice) şi… mai bizar. De apreciat faptul că, în ciuda lipsei fondurilor pentru astfel de proiecte, totuşi animatorii români se străduiesc să îşi găsească şi păstreze locul la anim’est.

Bonus: Reacţie faină din public:

– Eu vreau să ştiu unde merg toţi!

– Eu vreau să ştiu dacă l-au internat pe scenarist.