Pentru deschiderea personală a festivalului Comedy Cluj am ales să merg la Zim and Co. (Zim şi amicii lui), chit că se suprapunea cu deschiderea oficială (trebuie să remarc: fain film ales pentru ocazie – Piraţii radioului, pe care îl văzusem deja, dar mi-am propus să-l revăd zilele următoare). Cunoscută-mi fiind reticenţa în faţa “comediilor spumoase” – de altfel, nu sunt chiar obişnuitul amator de film de comedie – speram doar să fie un film care “să meargă” şi să merite drumul prin frig până la Arta. Şi a fost, chiar mai bun decât atât, cu toate că la început nu îmi dădeam încă seama cum ar putea fi încadrat la comedie, iar la sfârşit nu ştiam unde să-mi încadrez votul (emoticonurile fără descriere mi-ar fi fost ceva mai utile). Cu un determinism specific filmelor de acest gen, Zim and Co. înlănţuie buclucurile, mai previzibile sau de-a dreptul genuine, prin care Victor Zimbietrovski (întrebarea filmului: ce origine i-aţi da numelui?) ajunge să treacă în urma unui accident de motocicletă şi în căutarea unei slujbe care să-i ofere un stat de plată. Dar cum suburbiile Parisului nu sunt chiar locul în care fumatul ierbii şi diplomele de bac merg mână în mână, Zim şi prietenii săi au destule obiective de bifat înainte de “deadline”. Plus pentru cinematografie şi scenariu. Minus mare de tot (şi în ecuaţia de faţă minus şi cu minus nu fac plus) atât pentru subtitrarea propriu-zisă, cât şi pentru responsabilii cu tasta Enter.

Verdict: Feel-good movie.