Care este ultima comedie germană pe care aţi văzut-o şi v-a placut? Personal, îmi ia ceva timp să-mi amintesc de vreuna. Mi-am încercat totuşi norocul cu proiecţia Coafeza (Die Friseuse), din două motive: trailerul îmi sugera o atmosferă asemănătoare cu cea a filmului Graşii (Gordos) ce avusese mult succes la public la ediţia de anul acesta a TIFF-ului şi vroiam să văd un alt gen regizat de Doris Dörrie. Pe la începutul anului avusesem ocazia să văd Cireşii înfloriţi (Kirschblüten – Hanami) la cinema Victoria, drama-omagiu filmului Tokyo monogatari (1953) şi apreciasem sensibilitatea cu care Dörrie îşi modelase povestea. Astăzi am avut, înca o dată, proba calităţilor sale în domeniul cinematografic. Pe scurt, personajul principal – coafeza Kathi – istoriseşte unei cliente toate întâmplările prin care a trecut după despărţirea de soţul său, în încercarea de a îşi reîncepe viaţa. Uimitor este optimismul debordant de care ea dă dovadă, atitudine de-a dreptul contagioasă (nu m-am putut abţine să nu zâmbesc pe tot parcursul filmului, comedia prinzând proporţii în jurul dramei, precum seminţele plutitoare de păpădie s-ar agăţa de un scaiete) ce camuflează reuşit toate situaţiile nefericite prin care Kathi trebuie sa treacă. Atât coloana sonoră a filmului, cât şi culorile vii utilizate din plin, de la genericul de început şi până la ultima secvenţă, sunt folosite cu efect maxim de bună-dispoziţie.

Verdict: Feel-good movie.